Haiganu. Fluviul Soaptelor de Marian Coman

 

Haiganu. Fluviul Soaptelor

                                         de Marian Coman

 

   Iata in sfarsit si primul roman fantasy romanesc caruia mi-am dorit din tot sufletul sa-i scriu o recenzie din momentul in care l-am terminat de citit. Si nu orice roman, ci unul caruia i-am dat cinci stele (maxim) pe goodreads si asta nu dintr-un impuls altruist de a sprijinii literatura romana ci pentru ca efectiv mi-a placut foarte mult. Asa cum spuneam si atunci cand scriam despre excelenta nuvela Eroi fara voie a lui Andrei Duduman, anumite experiente literare din trecut m-au facut reticent la fictiunea autohtona si cu toate ca de atunci am mai citit ceva proza care mi-a placut, semnata de autori romani, nu ma asteptam ca atat de curand sa intalnesc acel roman fantasy romanesc care nu doar sa-mi satisfaca toate exigentele dar sa-mi si dea sentimentul ca in sfarsit avem un text care se poate incadra intr-un gen fantasy pur romanesc.

   Trebuie sa recunosc ca, pe masura ce parcurgeam paginile romanului Haiganu. Fluviul Soaptelor opinia mea despre textul pe care-l citeam s-a schimbat intr-una. Prima impresie a fost ca aveam in mana un Stapanul Inelelor pur romanesc caci Marian Coman foloseste basmul si mitologia romaneasca asa cum folosea Tolkien mitologia celtica. O reintrepreteaza intr-un roman modern dar cu un puternic iz de arhaic, de mitic. Si nu o face intr-un mod ostentativ, cum am mai vazut pe la unii ci o face subtil, textul avand doar un iz fin de mioritic. Prima impresie, cea tolkieniana mi s-a spulberat destul de repede, atunci cand m-am trezit in plin episod de Walking Dead si am inteles ca nu mai suntem in Taramul de Mijloc Carpato-Danubiano-Pontic ci intr-un loc mult mai intunecat. Cu atat mai mult cu cat personajele au inceput rapid sa nu se mai incadreze in tiparul baieti buni/baieti rai ci si-au dezvoltat personalitati complexe, mergand de la negru catre gri deschis cu pete-ntunecate. Iar de aici incolo, portile imaginatiei lui Marian Coman se deschid larg si lucrurile devin tot mai complicate, pana intr-acolo incat am avut senzatia ca patrund intr-o lume de proportii malazaniene: rase, zei, vrajitori, necromanti, animale mitice cu puteri speciale, natiuni si tinuturi intinse, conspiratii si comploturi, toate intersectandu-se intr-o intriga solida in care muritorii se infrunta pe tabla de sah a zeilor nemuritori si unde nici odata nu sti cu siguranta cine manipuleaza de fapt evenimentele. Si toate astea intr-un roman cu mai putin de 250 de pagini!

   Izgonit din Cer de zeul razboinic Pleistoros, zeul cu un ochi Haiganu, unul dintre zeii minori, este blestemat sa-si petreaca eternitatea in lumea muritorilor si sa le auda acestora toate gandurile si rugile pe care le-a ignorat atunci cand era in Ceruri. Dar atunci cand tanarul Zourazi reuseste sa-i vorbeasca din acest Fluviu al Soaptelor si sa amuteasca toate celelalte voci, Haiganu se hotareste sa-si paraseasca sihastria si sa-l salveze pe micul pui de vrajitor din infernul caruia ii este prizonier. Caci Zourazi a cazut in mainile capcaunului Dekibalos care adaposteste in fortul sau sute de copii sclavi care sunt obligati sa-i satisfaca toate poftele, inclusiv cele culinare, atunci cand bantuie foametea, toate acestea cu acordul tacit al autoritatilor corupte din Giradigras. Legatura mentala dintre zeu si copil il va determina pe Zourazi sa evadeze in plina iarna, gest care va declansa o suita de evenimente menite sa scuture lumea din temelii. Hotarat sa-l captureze pe puiul de vrajitor la porunca stapanului sau, maleficul Ziraxes Imparatul Rosu din Kaga Krata, necromantul Moroianu ii va ridica lui Dekibalos o armata de copii nemorti in fruntea careia capcaunul va asedia si va trece prin foc si sabie orasele de pe valea raului Upa Gira. La randul sau Zourazi, alaturi de printesa Pai a piticilor si de Haiganu se indreapta catre Karsa, orasul subteran al neamului celor marunti. Ambele tabere merg sub semnul unei profetii vestite de profetul din muntele Korganon, acea ca Zeul Osandit va veni sa-i elibereze pe cei oropsiti iar drumul sau va fi deschis de copii. Razboiul se apropie, caci tulburarile prevestite de profetie par sa trezeasca la realitate apaticul Imperiu al Magilor, Ordisia si sa dea viata ambitiilor Imparatului Rosu din Kaga Krata. Si daca credeti ca am zis prea multe despre actiunea romanului, stati linistiti, povestea spune mult mai multe si oricum, lucrurile sunt mult mai complicate decat par la prima vedere.

   Si deoarece aceasta recenzie este o premiera, o sa fac o analiza folosind cele trei criterii principale pe care le folosesc atunci cand citesc un fantasy: constructia lumii, personaje si scriitura. Marian Coman a reusit sa construiasca un univers extraordinar de complex si de coerent, o lume demna de cele mai imaginative creatii ale fanteziei careia i-a dat un original iz autohton, reusind sa-mi satisfaca pe deplin nevoia de a calatori in imaginar. Aceasta lume complexa este imbogatita cu o pleiada de personaje vii si foarte diferite. Punctul de vedere este impartit de un numar mare de personaje, fiecare aducandu-si un aport diferit la modul in care cititorul experimenteaza actiunea si descopera universul romanului. Dintre acestea se detaseaza in mod clar tanarul Zourazi, aflat intr-un proces de evolutie si transformare intensa care-i va permita sa vada toate cararile posibile ale viitorului si-l va arunca intr-un cosmar decizional ce m-a dus cu gandul la Paul Atreides din Dune. De cealalta parte a spectrului, nu am putut sa nu-l remarc pe Moroianu, un personaj uimitor de… detestabil. Asa ca, unei lumi excelent construite i se adauga personaje puternice si remarcabile. Si toate acestea sunt zugravite intr-un limbaj concis dar in acelasi timp evocator si frumos, in fraze care te transpun in peisaj si te implica in actiunea alerta si tensionata a cartii. In concluzie, romanul straluceste din toate punctele de vedere iar cireasa de pe tort o reprezinta excelentele ilustratii ale lui Andrei Moldovan care-ti dau un ultim branci pentru a te transpune total in lumea lui Haiganu. Si sa nu uitam, toate acestea se intampla in mai putin de 250 de pagini!

   In incheiere ma vad obligat sa felicit autorul si echipa care a facut posibila aparitia acestui roman, sa le urez la mai multe, caci e clar ca se pot spune o gramada de povesti in acest univers – eu o astept cu nerabdare pe urmatoarea – si sa spun raspicat ca Haiganu este lectura obligatorie pentru oricine se considera cititor de fantasy.

Dezideriu Szabo