Amintirile Ghetii de Steven Erikson

              Amintirile Ghetii

                                         de Steven Erikson

 

 

   DAAAAA, asta este fantasyul in toata frumusetea lui! Si da, e oficial, din punctul meu de vedere, seria Cronicile Malazane este cea mai buna serie epic fantasy. Stiu, o sa ziceti: si cu Cantec de Gheata si Foc cum ramane? Pai ramane bine, ramane o opera extraordinara, dar termenul de fantasy vine de la fantezie, de la imaginatie. Si asta caut atunci cand citesc o carte fantasy sau science fiction, puterea creatoare a imaginatiei umane dezlantuite, idei care sa ma uimeasca, sa ma lase perplex si sa-mi lase mintea sa hoinareasca pe taramuri noi, pline de minuni. Si exact asta face Erikson in aceasta serie. Si nu zic ca ideile lui Martin nu sunt interesante sau originale, dar… Si in acest „dar” intra un univers intreg de imaginatie. Daca mai adaugam la acesta si o dimensiune umana profunda, prezenta atat in Portile Casei Mortilor dar mai ales in Amintirile Ghetii, rezultatul este una dintre cele mai impresionante opere fictionale.

   In primul rand, Amintirile Ghetii este o carte a revelatiilor. Majoritatea necunoscutelor de pana acum capata inteles, istoria veche a raselor intemeietoare ne este povestita si influentele acesteia asupra prezentului devin clare. Romanul ne dezvaluie multe despre panteonul lumii, despre Zeii Stravechi si batalia lor cu Zeul Schilod, despre Somnul Zeitei Burn si despre modul in care divinul se manifesta in lume prin intermediul Pachetului de Carti cu Dragoni. Ni se releva informatii despre magie, despre coridoare si despre natura acestora. Dar ce este cel mai important, Erikson ne dezvaluie pentru prima data adevaratul conflict al seriei, scopul spre care converg toate itele si care pune in miscare toate rotitele. Acum tot ce parea greu de inteles in primele doua romane capata sens! Inrt-un razboi de mult uitat, una dintre parti a incercat sa aduca in lupta un zeu strain, dintr-o alta lume. Acesta s-a prabusit in lume suferind rani devastatoare dar s-a adunat devenind Zeul Schilod, vesnic suferind, vesnic cuprins de ura impotriva lumii in care a fost atras, vesnic dorind sa o distruga. Zeii Stravechi si neamurile vechi au reusit sa-l Inlantuie, dar zeul se zbate din nou si nu putini sunt cei care i se alatura, din cele mai diverse motive.

   Apoi, Amintirile Ghetii este o carte a neamurilor. Erikson isi dezvolta in mod spectaculos lumea creata in primele romane si neamurile fantastice care le populeaza. Inainte de a trece la rasele exotice, trebuie sa spun ca s-ar putea scrie romane intregi si numai despre neamurile umane ale lumii, despre societatile tribale ale Barghast si Rhivii sau despre enigmaticii Moranth. Cat despre celelalte rase, Amintirile Ghetii este un adevarat festin! Erikson ne ofera aici detalii importante atat despre T’lan Imass si razboiul lor etern cu Jaghut-ii cat si despre fascinantii Tiste Andii. In plus, de parca nu era suficient, in joc apare si cea mai veche dintre rase, presupus disparutii K’Chain Che’Malle. In modul in care modeleaza societatile, umane sau neumane se simte cu putere fundalul educational al lui Erikson, acela de arheolog si antropolog, fapt ce da o si mai mare greutate creatiilor sale. Dar cea ce este cel mai uimitor, este modul in care autorul reuseste sa ofere caracteristici si trasaturi sufletesti unor rase intregi, animandu-le cu aceasi putere cu care reuseste sa-si anime si personajele.

   In plus, Amintirile Ghetii este o carte a personajelor. Fie ca este vorba de personaje cunoscute, ca Wiskeyjack, Dujek Un-brat, Capitanul Paran, Ben cel Iute sau Anomander Rake a caror personalitate Erikson o dezvolta minunat, sau de personaje noi ca si Korlat secunda lui Rake, Silverfox care intrupeaza patru suflete intr-u corp sau extraordinarul Iktovian, toate au o profunzime uimitoare, o dimensiune umana si sunt capabile sa starneasca emotii profunde in sufletul cititorului. Cea ce frapeaza la personajele lui Erikson este paleta bogata de motivatii care stau la baza actiunilor acestora. Intr-un gen in care in general personajele sunt manate de dorinta de putere sau de razbunare, de altruism eroic sau de onoare si dreptate, la Erikson actiunile care schimba cursul istoriei pot fi luate dintr-un sentiment de singuratate, de neapartenenta, din obsesia esecului sau a ratarii, din compasiune sau pur si simplu din incapacitatea personajului de a-si exprima durerea prin alte mijloace. Povestea este spusa din perspectiva a numeroase personaje (sincer nu am reusit sa le tin socoteala) cea ce da o complexitate extraordinara a perspectivei cititorului. Sincer sunt uimit de talentul de care da dovada Erikson in a jongla cu aceasta pleiada de personaje si de opinii diferite. Cu toate ca exista numeroase personaje exceptionale nu pot sa nu-l mentionez pe Iktovian, Nicovala Scutului companiei de mercenari Sabiile Cenusii, un ordin militar-religios dedicat Zeului razboiului, Mistretul Fener, un personaj emotionant, de o compasiune si o modestie extraordinare, capabil sa miste sufletele celor mai duri soldati. De asemenea nu pot sa nu salut reintalnirea cu Kruppe, descris cel mai bine de porecla s-a din Darujistan, Tiparul, un individ alunecos si genial, un personaj mult mai profund si mai puternic decat lasa sa se vada masca s-a de grasun egocentric, slinos si laudaros.

   Si nu in ultimul rand, Amintirile Ghetii este o carte a transformarilor. Caci in lumea lui Erikson, fiecare personaj poate deveni altceva, fie prin Ascensiune, fie prin posedare divina sau de alta natura, fie prin propria tarie de caracter. Si prin vointa zeilor sau a unor forte situate si mai sus decat acestia, ori datorita actiunilor sau trairilor lor, ori pur si simplu prin conjunctura evenimentelor, personajele lui Erikson evolueaza pe parcursul romanului, remodelandu-se. Si fie ca este vorba de transformarea paznicului de caravana Gruntle in Sabie Mortala a lui Trake, Tigrul Verii, a Capitanului Paran in Stapanul Pachetului de Carti cu Dragoni, a lui Iktovian din Nicovala a Scutului lui Fener in mantuitor al unui intreg neam, a lui Toc cel Tanar din victima in erou, sau a lui Onos T’oolan din strigoi T’lan Imass fara suflet in prieten, toate personajele se transforma mai drastic sau mai subtil, evenimentele punandu-si amprenta asupra lor.

   O sa trec foarte pe scurt prin povestea propriuzisa, aceasta trebuie descoperita pas cu pas si nu vreau sa stric surprizele care asteapta la fiecare pagina. Actiunea se muta din nou pe continentul Genabackis si ii are ca protagonosti pe eroii din Gradinile Lunii. La cateva luni dupa evenimentele din primul roman, un nou imperiu, Panion Domin ameninta sa devoreze (la propriu) continentul. In fata amenintarii extreme pe care o reprezinta Clarvazatorul Panion, vechii dusmani sunt nevoiti sa-si dea mana astfel incat o alianta formata din armata lui Dujek Un-brat si cele ale lui Caladan Brood si ale lui Anomander Rake porneste sa infrunte legiunile inspaimantatoare ale Panionului. Lor li se alatura atat clanurile Barghast cat si legiunile T’lan Imass chemate la o a doua Adunare de Chematoarea Silverfox, prima Aruncatoare de Oase din carne si sange dupa sute de mii de ani, acestia fiind singuri capabili sa infrunte diviziile de K’Chain Che’Malle controlate de Clarvazator. Pe de alta parte, impotriva imperiului porneste si nemuritoarea Lady Envy, fica Zeului Stravechi Draconus, insotita de Prima Sabie a T’lan Imass, Onos T’oolan, de Toc cel Tanar, de trei extraordinari razboinici Seguleh dar si de un lup si un copoi care sunt mai mult decat par. Intr-o prima faza asistam la devastatorul asediu al Panionului asupra orasului Capustan si a eroicelor lupte de aparare duse de Sabiile Cenusii in care se vor remarca atat Iktovian dar si Gruntle si la distrugerea armatei invadatoare de catre alianta Dujek – Caladan Brood & co. In final, toate fortele converg catre inima Imperiului, orasul Coral si toate itele se leaga in grandiosul asediu al acestuia. Nu vreau sa descriu nici „imensitatea” actiunii si a bataliilor, nici dramatismul acestora si nici impactul emotional pe care personajele il traiesc cu o intensitate coplesitoare. Nu o sa spun nici ca dincolo de acest razboi epic se duce unul nevazut de proportii si mai mari, in planuri mai subtile si cu forte mai coplesitoare; fiind vorba de Erikson, acest lucru este de la sine inteles. Tot ce pot sa spun este ca volumul de evenimente si de actiune este coplesitor meritandu-si din plin sintagma de EPIC.

   Ar mai fi multe de spus, sunt o multime de fapte, personaje sau informatii importante pe care nici nu le-am pomenit in aceste randuri si asta fiindaca e imposibil sa cuprinzi tot cea ce reprezinta Amintirile Ghetii in cateva pagini. Sincer inca nu-mi pot reveni din fascinatie dar si din uimirea pe care mi-a starnit-o abilitatea lui Steven Erikson de a jongla intr-un mod desavarsit cu atatea concepte, personaje si trairi. Un lucru este insa foarte clar: pana acum fiecare roman al seriei malazane a fost mai bun decat precedentul sau cea ce ma face sa privesc cu nerabdare spre urmatorul volum si sa sper ca Nemira sa ne imbucure de acum macar de doua ori pe an cu povesti din Cronicile Malazane.

Dezideriu Szabo

Cronicile Malazane

                                                             

Gradinile Lunii         Portile Casei Mortilor      Amintirile Ghetii            House of Chains            Midnight Tides

                                                      

The Bone Hunters    Reaper’s Gale                 Toll the Hounds               Dust of Dreams               The Crippled God