Flamura Neagră de Miloș Dumbraci

Flamura Neagră

Cronicile Kanjerilor – Cartea Întâi

de Miloș Dumbraci

 

   Trebuie să recunosc că,  în rarele ocazii în care mai primesc câte o carte cu rugămintea de a-mi da cu părerea despre ea, aceasta vine și cu o anumită doză de stres. Empatia mea s-ar putea să fie un pic cam inflamată și mă împinge de la spate să mă pun în pielea celor cu care relaționez. În cazul cărților din categoria mai sus amintită mă gândesc cum o să se simtă autorul dacă mie nu-mi place cartea și i-o zic franc în față? Omul a muncit din greu să scrie și vin eu să-i fac munca praf. Când Miloș Dumbraci mi-a propus să îmi trimită Flamura Neagră, am avut aceiași reacție, cu toate că îmi doream să citesc cartea încă dinainte de propunere. Griji fără temei totuși, căci stresul a dispărut de la primele pagini și am uitat complect de el pe măsură ce m-am adâncit în poveste.

   Flamura Neagră are cam tot ce îți dorești atunci când deschizi un roman fantasy. Și nu orice fantasy, ci unul care îmbină elemente de grimdark care l-ar face și pe Abercrombie să roșească, pe un fundal de epic fantasy. Avem pe de o parte personaje de un gri murdar, motivate doar de setea de putere sau de dorințe personale, scene de violență cu sânge și toate cele, precum și un limbaj licențios, toate specifice genului grimdark și pe de altă parte un teatru vast de desfășurare a acțiunii, bătălii grandioase, multă magie, rase non-umane și zeități. Și chiar dacă evit să fac comparații, în cazul acesta trebuie să recunosc că am avut constant un iz de Compania Neagră, asezonat din când în când cu elemente fantastice grele de sorginte malazană. Pe acest fundal, între coperțile cărții întâlnim personaje credibile, chiar dacă ți-e foarte greu să te atașezi de vreunul, o construcție a universului literar solidă și plină de imaginație, o poveste de proporții epice, plină de intrigi și de suspans și o scriitură care, dincolo de câteva mici scăpări, reușește să țină toate aceste elemente sub control și să le aștearnă pe hârtie într-un mod concret dar și plăcut.

   Încă din prima pagină ești aruncat în mijlocul unei bătălii grandioase, în care armata invadatoare a Imperiului Akkaș se războiește cu barbarii de pe continentul Gova. Și încă din prima pagină încep să apară elementele imaginare excelente care condimentează lumea creată de Dumbraci. Armata akkașă este condusă de câțiva Ochii-Lui, indivizi călare pe mamuți prin care Unicul, Împăratul-Zeu al Akkașului, entitatea care conduce de mii de ani cel mai mare imperiu al omenirii, vede câmpul de bătălie, fiecare unitate este coordonată de Muți, soldați fără limbă prin care Unicul își transmite comenzile, din cer atacă cetățile-de-zbor  iar kanjerii sau Pieile-de-Fier, unitățile de elită ale Împăratului stau la pândă ca nu cumva dușmanul să-și cheme zeii în luptă. Căci kanjerii sunt singurii capabili să lupte cu zeii nevăzuți ai lumii și chiar să-i captureze pentru a extrage apoi cea mai importantă resursă a imperiului: esența de zeu. În toiul acestei bătălii își face apariția un zeu extrem de puternic care face ravagii printre kanjeri și reușește să smulgă din această lume și să-i tragă în lumea de dincolo trei kanjeri dar și pe Mutul unității, în corpul căruia se află captiv însuși Împăratul-Zeu al Akkașului. Iar dispariția acestuia din lumea materială va fi axul central în jurul căruia gravitează acțiunea romanului. Acesta este structurat în trei linii narative urmărite pe rând, capitol cu capitol.

   Prima linie narativă se desfășoară în Akkaș, Cetatea-Lumii, capitala Imperiului. Aici dispariția Împăratului este resimțită din plin de cei câțiva privilegiați care au puteri speciale generate de accesul direct la magia Împăratului. Aceștia se trezesc brusc fără magie și ținând secretă dispariția Zeului, încep lupta necruțătoare pentru putere. În acest joc mortal vor intra grupându-se în două facțiuni majore, Concubina Împăratului, o femeie vicleană și lipsită de scrupule, Casele aristocratice ale magilor stihini, preoții cultului oficial al Împăratului-Zeu, Șoptitorii sau spionii imperiali, Garda imperială, bandele de hoți de pe docuri, dintre care se remarcă ”Știucile” lui Ozun și mulți alții. Orice armă este admisă și jucătorii avizi să umple vidul de putere vor recurge la trădare, crimă, tortură magie sau sex pentru a controla resursele limitate de esență-de-zeu, singura sură de magie disponibilă după dispariția Împăratului (în afara magiei negre obținută prin intermediul sacrificiilor umane) și pentru a pune mâna pe putere. Capitolele dedicate Akkașului sunt pline de intrigi și conspirații.

   Cea de a doua linie narativă urmărește armata imperială de pe continentul Gova după dispariția Împăratului. Lipsită de coordonare după un atac fulgerător asupra cortului în care se adunaseră ofițerii, aceasta este aproape anihilată de Hoarda formata din vaurii înaripați , o specie de oameni vulturi și de cohortele de sclavi paoni, o specie de catâri bipezi dotați cu inteligență. Situația este salvată de geniul militar al obrakului (colonel) Naboullen care se autoproclamă hașă și preia comanda armatei imperiale. Capitolele Gova vor urmării retragerea plină de primejdii a armatei urmărită de Hoardă spre portul în care așteaptă flota imperială dar și ascensiunea lui Naboullen către titlul de Împărat-Nou , mânat de ambiția de a-și duce armata în Akkaș pentru a se înscăuna pe tronul Unicului. În paralel, cei trei kanjeri dispăruți în primul capitol alături de Împărat se reîntrupează în trupurile unor camarazi căzuți, își iau atributul de triarhi, ridică o armată de kanjeri morți-vii și își salvează colegii vânători de zei de la masacrul pus la cale de noul Împărat.

   Acțiunea celei de a treia linii narative se desfășoară în Yzandjan, acolo unde Djamma, o tânără agentă a Împăratului investighează dispariția unor transporturi de esență-de-zeu, datorată incompetenței guvernatorului imperial al provinciei, Haru Kabban. Dispariția Împăratului îi oferă ocazia lui Berișerek, fostul rege-mag al ținutului să conducă o răscoală care va înlătura ocupația akkașiană și va duce la o vânătoare a coloniștilor imperiali. Djamma fuge din capitala provinciei alături de inspectorul imperial Saferi-sey, de Bo, sclavul și garda de corp a acestuia, de fostul guvernator Haru și de Danir, căpitanul gărzii și amantul său, dar și de Larik, un băiat localnic înzestrat cu un dar deosebit de folositor. Aceștia vor străbate provincia plină de creaturi periculoase doar pentru a fi martori în final la nașterea Zeului Nebun, Împăratul Sălbatic de sub munte al garhilor, creaturi asemănătoare orcilor. Toate cele trei linii narative se încheie ”bombastic”, lăsând-ul pe cititor să jinduiască la cel de al doilea roman și la confruntările epice care se configurează.

   După rezumatul de mai sus nu cred că mai are rost să insist asupra calității acțiunii romanului sau a bogăției universului imaginat de Miloș Dumbraci. Merită însă să vorbesc un pic despre personajele romanului. Chiar dacă nu am reușit să mă atașez de nici unul dintre personaje, calitatea morală a acestora le face greu de plăcut, asta nu înseamnă că ele nu sunt complexe și puternice. Câteva dintre ele ies puternic în evidență și autorul a reușit să le insufle viață proprie, chiar dacă Dumbraci nu insistă prea mult pe caracterizare. Utilizarea cu succes a unor ”tușe” sigure reușește să le dea forță și credibilitate. De fapt același lucru pot să îl spun și despre stilul narativ. Probabil că mulți dintre autorii consacrați de prin lumea largă dacă ar fi avut la îndemână un subiect atât de bogat ca cel din Flamura Neagră, ne-ar fi ”pocnit” cu un tom de multe sute de pagini. Cu toate acestea, Miloș Dumbraci reușește prin cuvinte și metafore iscusit amplasate să creeze o lume vibrantă și credibilă, să o umple de viață plină de acțiune și de istorie, toate acestea între coperțile unui roman decent de patru sute și un pic de pagini. Sincer, pentru mine asta este o calitate rar întâlnită la scriitorii de fantasy, calitate pe care o apreciez în mod deosebit.

   Și după atâtea cuvinte de laudă, trebuie să spun că există și câteva minusuri. Uneori (nu foarte des, din fericire) am avut impresia că alegerea așezării cuvintelor în frază nu este cea mai fericită, fapt care sare cu atât mai tare în ochi cu cât în cea mai mare parte scriitura este excelentă, atinsă de un ”ceva anume” specific autorului, care îi dă un plus de savoare. În plus există câteva rare momente de ambiguitate, în care nu sunt sigur că Dumbraci a reușit să-mi transmită mie ca cititor mesajul pe care dorea să-l transmită. Sunt sigur că acest fapt este greu de evitat atunci când jonglezi cu o acțiune atât de complexă, pusă în scenă de un număr mare de personaje și sunt convins că aceste mici ambiguități se vor clarifica până la finalul celui de al doilea roman. Totuși, per ansamblu, ținând cont de calitatea romanului, aceste lucruri sunt ușor de trecut cu vederea, senzația cu care am rămas la final fiind acea a unui fantasy excelent, probabil cel mai bun roman fantasy românesc pe care l-am citit până acum.

   În final ce pot să mai zic. Dacă nu v-am convins să citiți Flamura Neagră, înseamnă că nu vă place literatura fantasy și ați ajuns la această recenzie din greșeală. Există mult mai multe ”bunătăți” în acest roman decât am reușit eu să prezint pe scurt și sunt convins că nu există fan al genului care să nu savureze această cronică epică a unei lumi încărcate de magie. Așa că, luați de citiți și dacă se poate, lăsați-vă și impresiile pe aici, sunt sigur că Miloș se va bucura de părerea fiecărui cititor în parte.

 

P.S.

Vă urez tuturor Sărbători Fericite și un An Nou plin de bucurii, sănătate și cărți bune!

 

Dezideriu Szabo

Reclame
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Flamura Neagră de Miloș Dumbraci

  1. Mulțumesc! și da, aștept cu interes impresiile voastre sincere!

    Apreciază

    • mj zice:

      Am adaugat-o pe lista, pare interesantă (abia acum am vazut ca a fost si la Gaudeamus, altfel as fi cumparat-o deja).

      Imi place imaginea aleasa pentru coperta, nu-mi dau seama din rezolutia de pe site, s-a pornit de la o imagine cu acei cai si mai apoi s-a prelucrat? Sau ai lucrat cu un concept artist si a fost facut totul de la zero?

      As mai avea ceva de spus despre designul copertei, dar nu cred ca isi are locul aici.

      Apreciază

  2. Pingback: ”Flamura neagră” – recenzii – MILOȘ DUMBRACI

  3. Un roman autohton de fantasy? Mai mult, „dark fantasy”?
    Mă declar în mod deosebit de interesat.
    Dar!
    Acele „cetăți-de-zbor” mă cam neliniştesc, în sensul că pur şi simplu detest din toată inima „science-fantasy”-ul (ideea unora de a plasa tehnologie futuristică într-o lume de tip medieval- cf. Gene Wolfe- mi se pare cel puţin tragică) şi tare nu aş vrea să întâlnesc aşa ceva în romanul de faţă. Nu de alta, dar mi-a trezit interesul (l-am şi comandat deja), povestea pare interesantă, chiar vreau să susţin atât cât pot un scriitor român de fantasy autentic (ptr. mine „fantasy autentic”=fantasy în care (1) lumea reală -a noastră,adică- nu există şi (2) perioada „istorică” este antichitatea sau evul mediu) şi din descrierea lui Dezideriu reiese o oarecare influenţă a lui Erikson şi Esslemont, un mare plus ptr mine.
    Dacă poate cineva să îmi dea câteva informaţii despre aceste „cetăți-de-zbor” (ce anume sunt, mai exact) fără să spoiler-ească prea mult povestea, primeşte o ţuică fiartă virtuală din partea mea.
    Cheers!

    Apreciază

  4. Fennris zice:

    Am pus si eu pe lista cartea, recunosc ca sunt sceptic atunci cand e vorba de autori romani, cam tot ce am citit pana acum nu a fost pe gustul meu si am renuntat la ideea de a mai cumpara cartile autorilor romani, insa cu asta o sa fac o exceptie pentru ca suna foarte promitator 😁

    Sarbatori fericite tuturor si un an nou plin de bucurii pe toate planurile 😁😁

    Apreciat de 1 persoană

  5. AlexColita zice:

    eu nu o gasesc , de unde as putea sa mi-o comand si eu?

    Apreciază

    • adi zice:

      Momentan vad ca este disponibila doar pe site-ul Editurii Vremea, colectia Icar. Nu o gasesti pe Libris sau Elefant. Daca nu apare in ianuarie pe astea din urma, am sa o comand de la editura. Un an nou fericit va doresc.

      Apreciază

  6. Mikey zice:

    Mi-a ajuns si mie ieri iar pana acum am dat gata vreo suta de pagini. Imi place, pana acum, si sper sa revin cu o impresie mai nuantata la sfarsit.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mikey zice:

    Revin cu cateva impresii, la final de lectura…
    In opinia mea, este, fara exagerare, printre cele mai bune fantasyuri romanesti, cel putin dintre cele citite de mine. Il felicit pe „colegul” nostru Milos si ma declar un fan. Cred ca daca ar aparea si in engleza ar fi foarte bine primita in afara.
    Acum, cateva opinii tehnico-lirice, sper sa nu spoil-uiesc prea tare 🙂
    Universul unui mega imperiu aflat la ananghie m-a captat de la inceput. Disparitia Unicului, pe cat de simpla, pe atat de inteligenta care practic porneste tavalugul razbunarilor, ambitiilor si comploturilor. Cu toate acestea este greu in fantasy sa calci pe poteci batatorite dar cu toate astea Milos m-a surprins aproape la fiecare capitol. Twist-urile sunt un punct forte, fara sa para fortate, obositoare sau lipsite de noima.
    Milos (imi permit ca macar colegului nostru de pasiune sa nu ma adresez cu „autorul”) mai face un lucru inedit si inteligent scutind cateva zeci de pagini bune din a ne refamiliariza cu personajele, procedeu esential cand avem de-a face cu atat de multe personaje, si ne ofera la inceput un glosar care sa ne ghideze. Mi s-a parut putin inconfortabil la inceput dar asta doar pentru ca nu eram prea familiarizat cu acest mod, dar castigul este o actiune continua neintrerupta si mai multa vitalitate.
    Mi-au placut mult personajele, echilibrate si usor sa te atasezi de ele iar in mod deosebit Naboullen, Djamma si… batranelul Dayk, personaje pline de originalitate.
    Mi-a mai placut si stilul sincer al lui Milos care pare ca se joaca, fara sa se teama de „corectitudinea” literara sau morala. Avem sexualitate, injuraturi si firi morbide ca intr-un dark fantasy care se respecta. Mi-ar placea sa dezvolt mai pe larg ce fire narative mi-au placut si ce fel de idei si situatii insa cred ca as dezvalui prea multe din actiunea romanului.
    Cu ce anume seamana Flamura Neagra? Cam cu totul si cu nimic. Avem Erikson (rase inedite), Sanderson (armate complexe), Martin (comploturi si soapte), Abercrombie (eroi variabili), Cook (bande vicioase), Vandermeer (bizarerii ale naturii) si multi altii, pastrandu-se insa ineditul si originalul.
    Am asteptari mari de la urmatorul volum (am inteles ca si ultimul) si-l astept cu incredere.

    Apreciat de 4 persoane

  8. Pingback: Știri S.F. & F. – luna ianuarie 2019 - Revista Helion Online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s