Furia Aurie de Pierce Brown

 

 

Furia Aurie

de Pierce Brown

 

 

   Se pare ca Pierce Brown tine mortis sa fie uimitor, fiind lipsit de metehnele pe care orice scriitor „cumsecade”, oricat de bun ar fi el, le are in general. Pierce Brown nu are lipsa de inspiratie, nu slabeste ritmul, nu se pierde in detalii pentru a umple spatiul dintre coperti, caracteristici normale pentru romanele cu numarul doi ale oricarei trilogii care se respecta. Nu, Furia Aurie nu sufera de sindromul celui de-al doilea roman si in loc sa fie un roman de legatura, acesta ridica de fapt stacheta la un nivel pe care imi era greu sa mi-l inchipui atunci cand citea Furia Rosie.

   Daca comparam in recenzia primului roman ritmul acestuia cu un tren de mare viteza, de data aceasta actiunea atinge viteze supersonice! Daca o tine tot asa, posibil ca cel de al treilea roman ma va purta cu viteze apropiate de cea a luminii si voi putea sa experimentez dilatarea timpului. Si pe buna dreptate ma tem acum de continuare, deoarece Pierce Brown nu lasa cititorului momente de respiro, pasaje in care lucrurile se mai linistesc si poti sa pui cartea jos. Actiunea se deruleaza in ritm alert si e foarte greu sa alegi momentul in care sa intrerupi lectura. Asa ca nu prea o faci. Daca totul la aceasta serie creste exponential de la roman la roman, in ritmul acesta, probabil ca al treilea roman va avea repercusiuni serioase asupra vietii mele de familie, a bioritmului si a mai stiu eu ce faze ciclice pe care nu ar trebui sa le intrerup de dragul unei carti.

   Trebuie sa recunosc ca am avut un pic de emotii la primele pagini ale acestui volum, pagini care ne poarta in plina batalie spatiala, examenul final al lui Darrow la terminarea Academiei, batalie care merge ca pe roate pana cand… nu mai merge ca pe roate. De aici incolo cariera lui Darrow o ia la vale si in loc sa ajunga intr-o pozitie de unde sa-si distruga dusmanii Aurii, acesta pare sa fie pe cale de a ajunge inapoi de unde a plecat in primul roman. De unde si emotiile mele. Am avut un moment de deja vu in care am crezut ca Brown il va repune pe Darrow intr-o noua varianta a Institutului dupa clasica reteta Jocurile Foamei. Dar vai, cum am putut sa ma indoiesc de calitatile acesui autor furtunos? Oare nu-l laudam ca este maestrul solutiilor „out of the box”? Asa ca, in ultima sa zi in slujba protectorului (si a ucigasului sotiei sale) ArhiGuvernatorul Augustus, pe Luna, la o serata selecta, de fata cu cei mai puternici Aurii, de fata cu insasi Suverana Societatii, Darrow il schilodeste in bataie pe fostul sau prieten de la Institut, Cassius Bellona si starneste un razboi civil. De aici evenimentele se succed cu o repeziciune ametitoare si vai de cel care ar incerca sa povesteasca actiunea romanului din acest punct si pana la ultima sa pagina. Din fericire nu mi-am propus acest lucru ci doar sa semnalez cateva dintre punctele forte ale Furiei Aurii si in special acele aspecte care-l ridica cu o treapta (sau mai multe) mai sus decat Furia Rosie.

   De la prima si pana la ultima pagina, Furia Aurie este un roman science fiction, dar aerul de Imperiu Roman adoptat de Societate ii da un ton epic si aproape… antic. De data aceasta Brown isi dezvolta lumea seriei, oferindu-ne detalii atat despre alcatuirea Societatii cat si despre istoria acesteia, despre istoria aparitiei Culorilor si despre nasterea spiritului eroic al Insemnatilor Aurii in razboaiele de cucerire ale vechilor puteri ale Pamantului de catre cutezatorii plecati sa colonizeze Sistemul Solar. Lucrurile capata sens, asa cum in alte serii cu care am putea fi ispititi sa o comparam pe aceasta, nu se intampla si asta nu face decat sa delimiteze si mai mult seria lui Brown de sf-urile „clasice” ale genului YA. De asemenea universul lui Darrow devine mai dens, peregrinarile acestuia pe Luna, printre satelitii lui Jupiter si inapoi pe Marte ne dezvaluie un Sistem Solar intens populat si o societate umana complexa si credibila.

   Asa cum ziceam si mai sus, actiunea romanului este alerta si plina de surprize si rasturnari de situatie. Bataliile, atat individuale cat si de proportii planetare, tradarile, intrigile, aliantele cele mai neasteptate – cum este acea dintre Darrow si Sacal – se tin lant. Dusmanii devin prieteni si vechii prieteni sunt pusi la indoiala. Si nu numai ca Brown reuseste sa tina sub control acest tavalug de evenimente, dar reuseste sa le „populeze” cu momente emotionante sau sa transmita printre randuri  mesaje pine de talc cititorului. Caci despuiat de actiunea deborbanta, romanul Furia Aurie este la baza o analiza a puterii in diversele ei forme si a efectelor acesteia asupra individului. E evident ca Aurii sunt rezultatul a secole de detinere si exercitare a puterii. Aceasta este sursa arogantei lor dar si a slabiciunii lor. Si ca intotdeauna in istorie, detinerea indelungata a puterii il face pe individ sa devina convins de dreptul sau imuabil la aceasta. Faptul ca puterea i se cuvine devine o axioma. Pe de alta parte insa, atunci cand Darrow se reintalneste cu Harmony si cu o factiune din Fii lui Ares care au luat calea terorismului, autorul ne confrunta cu o alta forma a manipularii puterii, de data aceata de catre cei asupriti, care ajung sa fie convinsi ca orice mijloc de lupta este justificat in cazul lor. Dar oare atunci cand iei viata a sute de nevinovati pentru a elimina un opresor ce devii? Oare cel ce detoneaza bomba nu-si exercita puterea absoluta de viata si de moarte asupra victimelor nevinovate? Si atunci cu ce sunt mai buni Fii lui Ares decat Aurii? Acestea sunt unele din dilemele cu care trebuie sa se confrunte Darrow in timp ce o pune de un razboi civil prin Sistemul Solar! Si nu pot sa inchei aceste randuri dedicate mesajului strecurat de Brown printre randurile romanului sau fara a include un citat din discursul unui Auriu, citat care reflecta de minune lumea in care traim azi: „Ne-am ridicat din necesitate (…) nascuti dintr-o specie care devora planeta in loc sa investeasca in viitor.Placerea mai presus decat orice, la naiba cu consecintele. Cele mai stralucite minti inrobite de o economie care cerea jucarii in loc de explorarea spatiului…”.

   Dincolo de toate acestea, cea mai impresionanta realizare a acestui roman este fara doar si poate evolutia personajului Darrow. Prins intre ispitele puterii, empatia fata de unii dintre prietenii sai Aurii si dezamagirea resimtita fata de metodele Fiilor lui Ares, Darrow trebuie sa ramana suficient de stabil emotional incat sa ia deciziile necesare pentru a conduce jumatate din fortele Sistemului Solar in razboiul impotriva Suveranei Octavia au Luna, a Casei Bellona si a aliatilor acestora. Il tin pe linia de plutire sentimentele umane, prietenia fostilor camarazi din Institut, loialitatea Urlatorilor si iubirea pentru Mustang. Doar ca si aceste sentimente ajung sa-l macine pe Darrow caci toate sunt cladite pe o minciuna uriasa, pe un fapt pe care nu multi ar fi capabili sa-l accepte: Darrow este un Rosu. Si pentru a putea merge mai departe, acesta va trebui sa ia o decizie care poate schimba cursul istoriei: va risca soarta revolutiei de dragul sinceritatii fata de cei dragi sau va invinge alegand minciuna si compromisul. Raspunsul dar si alinarea sunt la radacini, acolo de unde a plecat si Brown ne ofera spre final scena emotionanta a reintoarcerii unui Darrow ravasit de indoieli, acasa. Acasa ramane singurul reper, singurul loc luminos si calduros chiar daca se afla in mijlocul iadului care este lumea minerilor Rosii de pe Marte. Acasa se afla raspunsul si noua transformare a lui Darrow. Aici tanarul isi redescopera umanitatea si paradigma razboiului lui Darrow cu Societatea se schimba din nou. Caci daca printre asupritori exista oameni cu inima de aur si printre asupriti exista bestii insetate de sange, etichetele isi pierd sensul, adevarurile absolute devin gaunoase si calea de urmat este undeva la mijloc. Unde mai exact, vom vedea in cel de-al treilea roman al seriei pe care-l astept cu sufletul la gura.

   Trebuie sa recunosc ca sunt coplesit de forta si profunzimea acestui autor aparut de nicaieri cu o trilogie de asemenea complexitate. Voi astepta cuminte sa citesc concluzia in limba romana, cu toate ca ma ard degetele sa ma arunc acum asupra lui Morning Star. Dar gandul imi sta deja la urmatoarea trilogie a lui Brown, The Iron Gold, trilogie in care vom vedea ce se intampla dupa ce asupritorii cad si asupritii isi rup lanturile. Si dupa cum il cunosc pe Brown, sunt convins ca lucrurile nu vor fi deloc simple!

Dezideriu Szabo

Seria Furia Rosie:

                 

FuriaRosie         Furia Aurie       The Morning Star