The Skull Throne de Peter V. Brett

The Skull Throne

                                   (Tronul Craniilor)

                           de Peter V. Brett

 

 

Dupa ce am citit primele trei romane ale seriei Demon dintr-un foc, am amanat lectura celui de al patrulea roman aproape un an de zile, mania mea de „colectionar” fiind mai puternica decat curiozitatea. Caci nu puteam concepe sa citesc electronic un roman ai carui „predecesori” stau la loc de cinste in biblioteca mea asteptandu-si „reintregirea familiei”. Trebuia sa tin cartea in mana, doar ca editia cartonata, singura disponibila pana anul acesta, m-a tinut la distanta, evident din motive financiare. Asa se face ca sosirea pachetului de la book depository a fost prilej de mare bucurie si The Skull Throne a devenit Cartea De Citit Acum!

   Am deschis paginile acestui roman cu un amestec interesant de emotii: nerabdare, evident, o curiozitate compulsiva (dupa un an de tinut in frau, aceasta poate imbraca forme patologice), teama ca romanul va fi o dezamagire si va continua linia celui de-al treilea roman si o anume frica de instrainare la gandul ca, dupa un an de pauza si nenumarate alte lecturi, acea apropiere pe care am simtit-o pentru personajele si universul lui Brett a disparut. Dar nu, un atu puternic al lui Brett este acela ca lumea creata de el are ceva aparte, o charisma care te face sa te simti ca acasa de fiecare data cand revii, indiferent de lungimea pauzei dintre vizite. Si nu, daca al treilea roman parea sa bata pasul pe loc, cel putin pana la finalul neasteptat, The Skull Throne revine proaspat si plin de vigoare. De fapt pot sa zic ca acest roman este unul plin de surprize si de directii noi si neasteptate. Si chiar daca Brett si-a asumat cateva riscuri majore, eu unul consider ca rezultatul a fost unul deosebit, ridicandu-se la nivelul romanului de debut al seriei.

   Una dintre cele mai drastice si riscante schimbari din roman este acea ca Brett are „tupeul” sa scoata aproape de tot din poveste principalii eroi, pe Arlen, Jardir si Reena, acestia avand parte doar de cateva capitole scurte! Si neputand sa spun prea multe, pentru a nu strica surprizele pentru cei care nu au citit inca cel de al treilea roman, pot aminti doar ca Izbavitorul are un plan complicat, in care vor fi implicate doar cateva dintre personajele majore ale seriei, restul fiind lasati sa-si vada de actiunea romanului J. Cea ce este de remarcat este faptul ca dupa trei romane si cateva milenii, omenirea (sau ma rog, produsul ei cel mai puternic) iese din defensiva si porneste impotriva demonilor o actiune cu caracter ofensiv. Doar ca, rezultatele le vom vedea in urmatorul roman, despre care stiu acum exact de ce se va numi The Core (Miezul). O alta schimbare ( de data aceasta de forma ) este acea ca naratiunea nu mai alterneaza intre trecut si prezent ci se concentreaza doar asupra evenimentelor care urmeaza celor din finalul exploziv din The Daylight War. Brett nu mai ofera nici unui personaj ocazia de a-si spune povestea, cele cateva personaje secundare care fac un pas in fata trebuie sa se multumeasca cu caracterizarea data de actiunile lor prezente. Si sincer, in aceasta faza a seriei acest lucru mi s-a parut pozitiv, dinamica naratiunii ne mai fiind intrerupta de regresiile temporale atat de bine venite in primele doua romane. In acest sens Brett a facut un experiment reusit cu personajul Briar caruia i-a dedicat o nuvela inainte de publicarea acestui roman. Atunci cand Briar apare in The Skull Throne, acesta nu beneficiaza de nici o introducere, romanul nu este incarcat cu capitole care sa dezvolte acest personaj interesant. Cititorul dornic sa-i afle trecutul poate sa citeasca nuvela The Messenger’s Legacy.

   Dar cel mai surprinzator lucru la The Skull Throne este directia in care se dezvolta actiunea si faptul ca Brett a devenit mai profund, mai interesat in a transmite un mesaj catre cititor si de a analiza anumite aspecte ale naturii umane decat de a spune doar o poveste despre eroi si despre lupta lor pentru o lume mai buna. De fapt noua poveste este despre cat de urata poate deveni lumea atunci cand eroii o lasa balta. Si daca lucrurile devin urate, Brett se adapteaza si-si dezvoltat instincte criminale, secerand personaje in cele mai frustrante moduri posibile. Pentru prima data in seria Demon avem un roman in care demonii Miezului ocupa un rol secundar, in prim plan fiind oamenii. Raspandirea si diversificarea runelor de lupta aduse de Arlen fac ca razboiul cu demonii sa devina sport pentru tot mai multi dintre krasieni si locuitorii din Cutter’s Hollow. Acum, ca sa iesi in evidenta printre ucigasii de demoni, trebuie sa ucizi creaturile Iadului cu mainile goale. Bineinteles ca Mimici si Mintile inca reprezinta o provocare teribila dar acestia par sa-si concentreze atentia in alta directie. Asa ca The Skull Throne ne spune povestea intrigilor si a conflictelor dintre oameni.

   Pe scurt, cu Jardir disparut si cu zarurile Ineverei dand raspunsuri vagi cu privire la soarta acestuia, societatea krasiana este in pragul razboiului civil. Jayan si Asome, fii acestora sunt gata sa se arunce unul la gatul celuilalt pentru a pune mana pe Tronul Craniilor, ocupat de Ashan, loctiitorul desemnat de Jardir si sustinut de Inevera. Si pentru a-i da de lucru razboinicului Jayan, acesta este trimis sa-si descarce surplusul de testosteron asupra necredinciosilor din Lakton intr-o tentativa de cucerire a orasului lacustru. Haosul care urmeaza, generat de orgoliul si egoismul prostesc al lui Jayan nu fac decat sa slabeasca ambele tabere. In Nord, singurii care-si pastreaza ordinea si siguranta dobandita cu greu sunt locuitorii din Cutter’s Hollow, tinut ce devine incet, incet, o forta politica importanta care se poate lauda cu lideri rationali ca Leesha, contele Thamos, Rojer si Amanvah. Doar ca si acestia sunt supusi ai Ducelui din Fort Angiers si atunci cand acesta decide sa-i convoace in capitala, lucrurile vor lua o intorsatura urata. La fel ca si in Sud, orgoliile si snobismul (ca sa nu spun prostia) celor care detin puterea devin cel mai mare dusman al acelei parti a omenirii care este decisa sa scape o data pentru totdeauna de amenintarea demonilor. Temandu-se sa nu-i fie diminuata puterea, Ducele Rhinebeck isi va trimite rivalii politici intr-o expeditie militara dezastruoasa, menita sa-i sprijine pe Laktonienii asediati de Jayan. A doua parte a romanului devine un „carusel” ametitor de intrigi si tradari cu urmari nefaste. Sfatuit de voci rauvoitoare, Jayan va duce razboiul la portile Fortului Angiers, aruncand cele doua natiuni in haos. De acesta va profita in Sud Asome iar in Nord emisarii Ducelui Fortului Miln, adancind si mai mult dezastrul. Personaje importante cad victime ale acestor masinatiuni meschine si egoiste, efortul de a unii omenirea in lupta impotriva creaturilor noptii fiind nimicit in pragul unui eveniment catastrofic de natura demonica iminent. Asa ca, viitorul este sumbru si The Core va trebui sa vina cu doze mari de „minte la cap” ca sa incheie seria intr-o nota cat de cat optimista.

   Daca pana acum Brett a scris un fantasy de genul „baiatul de la tara devine erou si salveaza lumea” brusc in The Skull Throne tonul devine mult mai matur si mai realist. Personajele principale nu mai sunt eroi porniti sa lupte cu demonii ci au devenit lideri si invatatori, impinsi fara voia lor pe scena murdara a politici. Asa ca totul devine gri. Iar intrebarea pe care o ridica Brett in acest roman este una dureroasa. Ce se intampla cu puterea acumulata de niste lideri puternici si vizionari atunci cand acestia dispar? Iar raspunsul este unul si mai dureros. Egocentristi insetati de putere, individualisti lipsiti de orice alta viziune decat acea a preamaririi propriului lor ego se arunca asupra acestei puteri purtand o lupta lipsita de scrupule sau de principii. Oamenii cu capul pe umeri si cu viziune, oamenii care ar putea gestiona acea putere sunt dati la o parte sau chiar eliminati de Creaturile Politice si de Obsedatii de Putere. Si daca prin actul egoist de a acapara mai multa putere condamna omenirea la pieire, ce mai conteaza. Dupa noi Potopul. Chiar si intr-o lume bantuita la propriu de demonii infernului, cel mai mare dusman al omului este el insusi.

   Trebuie sa recunosc ca noua directie in care isi duce Peter V. Brett seria m-a luat prin surprindere. Dar dupa ce am rumegat in tihna noua poveste a acestuia trebuie sa recunosc ca sunt foarte multumit de aceasta, chiar daca moartea anumitor personaje m-a intristat. Seria Demon a castigat cu The Skull Throne o noua dimensiune, o profunzime si un realism care lipsea din primele romane. Ramane de vazut daca Brett va fi capabil sa se ridice in ultimul roman al seriei la inaltimea provocarilor pe care si le-a impus. Pana atunci, sper ca Nemira sa-l ajunga din urma pe Brett (The Core este programat sa apara in 2017) si cititorul roman sa se poata bucura de finalul acestei serii exceptionale odata cu cititorii din lumea larga.

Dezideriu Szabo

Seria Demon:

                            

Omul Pictat             Sulita Desertului     The Daylight War     The Skull Throne