Furia Rosie de Pierce Brown

 

 

Furia Rosie

de Pierce Brown

 

 

   Iata ca am facut-o si pe asta, am dat cinci stele pe goodreads unui roman YA!  Si asta dupa ce recent ma hotarasem sa evit aceasta zona literara pe cat de mult posibil. M-am delectat si eu ca multa lume cu Jocurile Foamei (chiar daca nu am fost dat pe spate) si am mai rasfoit si alte titluri de acest gen, dar dupa deceptia pe care am avut-o cu Elias si spioana Carturarilor eram decis sa ma las de tot de YA. Cu toate acestea, toata valva din jururl romanului de debut al lui Pierce Brown mi-a starnit la greu curiozitatea. Si as fi rezistat (spre propria-mi ignoranta) daca Editura Art nu l-ar fi publicat in limba romana. L-am cumparat si m-am apucat de lectura, hotarat ca la cel mai mic semn de “deraiaj” YAdolescentin sa  las cartea din mana. Doar ca, inca de la primele pagini Furia Rosie mi s-a lipit de degete si nu a mai vrut sa se desprinda, fapt ce a avut ca efect secundar cateva nopti cu putine ore de somn.

  E greu sa vorbesti despre un roman cu atatea fatete si nuante, ascunse in spatele unei actiuni care se desfasoara in ritm alert si te tine in priza. De multe ori actiunea se desfasoara atat de repede inact ai impresia ca trebuie sa admiri un tablou de Dali din mersul unui tren de mare viteza. Noroc ca cititul iti permite sa pui cartea jos si sa cugeti…  Si chiar daca partea de inceput este mai lenta, pasajul de mai jos m-a cucerit din prima suta de pagini:

“ – Putinii bani pe care-i au ii cheltuiesc pe lucruri de care sunt facuti sa creada ca au nevoie

– La fel ca toti consumatorii, suiera Harmony

– Deci nu sunt sclavi, spun.

 – Ah, sunt sclavi. Inrobiti de suptul la sanul nemernicilor alora.”

Orice autor care descrie atat de transant relatia economica dintre cei ce detin puterea si cei ce ii slujesc este din start prietenul meu. Iar cand mesajul este adresat publicului YA, deja imi vine sa-i dau o bere.

   Darrow este un Sondor al Iadului care scormoneste adancurile lui Marte in cautare de Heliu 3, gaz necesar teraformarii planetei. Un as al celei mai extreme meserii, acesta trebuie sa ia decizii rapide si sa aiba reactii pe masura. De asemenea Darrow este un Rosu, o casta de sacrificiu, dedicata pregatirii suprafetei planetei rosii pentru populatia Pamantului muribund. Conditiile de viata din tunelele subterane ale Rosilor sunt mizere, hrana este putina, greu de adus peste golul dintre planete iar cei care uita de datoria lor sunt corectati de Cenusii care mentin ordinea. Deasupra tuturor vegheaza Aurii, administratorii Societatii si nobilii pastratori ai viitorului omenirii… Sau cel putin asa crede toata lumea, mai putin Eo, tanara sotie a lui Darrow, cea care pentru a deschide ochii sotului sau si pentru a da o speranta poporului sau va alege calea martiriului printr-un simplu gest de sfidare facut in fata ArhiGuvernatorului Augustus. Un amarat de cantec interzis ii va aduce moartea, fapt care spune totul despre ce inseamna sa fi Rosu. Iar Darrow face ce era de asteptat de la un tanar de saisprezece ani care-si vede tanara sotie moarta. Un gest prostesc care-i aduce si lui condamnarea la moarte. Doar ca cineva este pregatit sa-l scoata din ghearele mortii si sa-l faca disparut pe Darrow. Organizatia asa-zis terorista Fii lui Ares il readuce la viata doar pentru a-i ridica acestui Lazar martian valul de pe ochi si a-i arata realitatea cruda. Marte este terraformat de mult si pe suprafata lui castele Societatii au cladit o brava lume noua. Rosii din subteran sunt tinuti in minciuna pentru a le da un sentiment al propriei lor importante care sa le inhibe orice idei de revolta. Fii lui Ares au un plan pentru tanarul Rosu ravasit de moartea sotiei si de enormitatea revelatiei avute. Cu ajutorul unui “hair stylist” genetic acestia vor sa-l transforme pe Darrow intr-un Auriu si sa-l infiltreze printre acestia, pentru a-si folosi dexteritatea, inteligenta si viteza de reactie pentru a-i lovi din interior pe arogantii si cruzii stapani ai Sistemului Solar. Transformarea lui Darrow este dureroasa, grea si anevoioasa, acesta trebuind sa “asimileze” intr-un timp scurt atat imbunatatirile genetice primite de Aurii de la nastere cat si cultura si modul de a fi al acestora.

   Pana aici am avut parte de martiriu, renastere simbolica si transformare, toate survenind intr-un ritm rapid care nu-ti da timp sa le “rumegi”. Doar ca, odata cu capitolul transformarii lui Darrow, am inteles ca tin in mana un altfel de carte, una care foloseste diferite cliseuri ale genului dar le da o profunzime si o “duritate” care o duce in cu totul alta zona, mai intunecata, mai realista si mai lipsita de menajamente fata de cititor. Transformarea lui Darrow nu este o spoiala de suprafata ci una profunda. Intre asupriti si asupritori nu sta doar o eticheta de casta ci o prapastie profunda, genetica, a carei traversare se face cu sange si sudoare.

   Si de abia acum incep lucrurile sa devina cu adevarat interesante! Caci pentru a se putea infiltra in cele mai inalte cercuri ale puterii militare a Auriilor, Darrow va trebui sa supravietuiasca Institutului, cea mai eficienta academie militara a stapanilor. Si asta in conditiile in care, din start doar jumatate din cei admisi vor supravietui primei zile la Institut caci in spiritul supravietuirii celui mai puternic, dupa care se ghideaza Aurii, elevii sunt inchisi doi cate doi in camere separate si lasati pana cand doar unul dintre ei iese. Dupa care, supravietuitorii sunt dusi intr-o vale terraformata unde vor juca timp de un an de zile captureaza steagul. Candidatii sunt impartiti in 12 Case purtand numele unor zei romani si avand cate un Proctor care sa-i supravegheze din inalturile Olimpului (la propriu, caci sediul acestora se afla pe o statie ce pluteste deasupra celor 12 Case), primesc cate un castel, un anumit gen de resurse, o suprafata din teritoriul de joc care poate fi campie, padure sau zona montana si foarte putine reguli. Membrii unei Case cucerite devin sclavii cuceritorului, e de preferat sa se evite uciderea adversarilor (fara a fi obligatoriu) in cazul ranirii, Olimpul intervine de urgenta cu tehnica medicala performanta iar scopul final este acela de a subjuga toate celelalte Case, membrii Casei castigatoare avand asigurat un loc in cele mai inalte functii ale ierarhiei militare ale Societatii. Iar cel ce ajunge Primusul Casei castigatoare are in fata un viitor stralucit. Deci Darrow trebuie sa ajunga Primus al Casei Marte, in care este distribuit, iar Casa sa trebuie sa castige jocul. Doar astfel va putea accede la o pozitie din care sa distruga societatea Auriilor. Si stiu ce veti spune, mneah, un fel de Jocurile Foamei pe echipe, doar ca, imediat ce tinerii Aurii sunt lasati de capul lor, fara reguli, totul incepe sa semene mai mult a Imparatul Mustelor, caci YA-ul lui Pierce Brown aduce mai mult a grimdark decat a fantezie pentru tineri adulti.

   Aliat cu Cassius, pe al carui frate l-a ucis in proba din prima zi, Darrow ajunge repede in fruntea Casei Marte doar pentru a afla ca puterea vine cu responsabilitati si decizii care-i vor sfasia caracterul si asa supus unor transformari de care nu este mandru. Cu totate acestea se pare ca nu este atat de usor sa castigi jocul, cu atat mai mult cu cat filozofia „darwinisto-supravietuieste-cel-mai-tare-evolutionista” dupa care se ghideaza Aurii pare sa functioneze numai pentru unii, caci cineva, acolo sus (in Olimp, adica), pare sa-l iubeasca pe Sacal, misteriosul si temutul lider al unei Case din nordul vaii, Casa ce pare sa-si cucereasca eficient toti vecinii. Asta devine evident atunci cand Cassius primeste o informatie pe care doar Proctorii o stiau, acea ca Darrow este cel care i-a ucis fratele in proba primei zile. Asa ca Darrow este tradat, batut si lasat sa moara in padure. Dar cu ajutorul unui aliat neasteptat acesta inseala din nou moartea si sufera o noua transformare. El va devenii Seceratorul si va zgudui din temelii jocul pentru a-l putea castiga. Caci daca jocul este masluit, Darrow ii va calca regulile in picioare si in fruntea unei armate de proscrisi va insela si va trisa si nu se va opri pana nu va ingenunchea fiecare Casa si va lua cu asalt insusi Olimpul.

   Ar fi foarte multe de spus despre acest roman dar ma voi limita la cateva idei. In primul rand trebuie sa spun ca greutatea povestii este data de personalitatea lui Darrow, de trairile si transformarile acestui personaj, de conflictul dintre ura lui fata de Aurii, setea lui de razbunare si camaraderia, prietenia si chiar iubirea pe care ajunge sa o simta fata de unii dintre acestia. Dar si mai mult decat aceasta, cea ce face din Furia Rosie un roman sclipitor este abilitatea cu care si-a inzestrat Pierce Brown personajul, acea de a lua decizii „out of the box”, complet surprinzatoare, neliniare si neconventionale, fapt ce face ca fiecare moment si fiecare turnura de situatie sa fie complet imprevizibile. In al doilea rand, trebuie sa spun ca a cataloga acest roman ca YA nu este neaparat eronat dar in mod sigur este simplist, caci Pierce Brown face cu genul YA cea ce facea Lev Grossman cu Harry Potter si Narnja in seria Magicienii. Ii ia toate elementele definitorii si le rastalmaceste pentru a da nastere la ceva mult mai complex. Ca in majoritatea YA-urilor, societatea este impartita in categorii bine definite, in loc de „cele treisprezece districte”, „factiunile” sau „carturarii si razboinicii” avem culorile, doar ca acestea reprezinta o societate stratificata in caste rigide (diferentiate inclusiv genetic) mult mai complexa si mai realista decat ce am intalnit pana acum in romanele (sau filmele) de gen. Avem tanarul adolescent destinat sa devina erou si sa rastoarne societatea din temelii, doar ca Darrow, cu toate ca are saisprezece ani, este matur intr-o lume in care speranta de viata a Rosilor este de patruzeci de ani, este casatorit si inca din primele pagini devine vaduv. Avem camaraderia, gasca de adolescenti care trebuie sa lupte impreuna doar ca, asa cum ziceam, de multe ai impresia ca sunt copiii din Imparatul Mustelor ajunsi la adolescenta si atunci cand aceasta impresie nu este prezenta, tot ramanem cu niste indivizi aroganti, egocentrici, cruzi si plin de dispret fata de tot ce nu este Auriu. Si mai avem si un pic de relatie romantica (caci ce e YA-ul fara un pic de romanta) numai ca cea ce se infiripeaza intre Darrow si Mustang este greu de definit ca amor adolescentin, fiind mai mult o relatie bazata pe sex si necesitate intre doi tineri sociopati, ravasiti de lupte, tradari si secrete.

  Dincolo de toate acestea,  mi-a placut mult izul de imperiu roman cu care si-a condimentat Brown Societatea si nu mi s-a parut deloc fortat, tinand cont ca majoritatea puterilor europene au incercat sa copieze gloria, aroganta, superioritatea si hedonismul Romei antice, cel mai marunt exemplu fiind faptul ca titluri ca acela de tar (czar) sau kaizer isi au originea in acela de Caesar utilizat in Impreiului Roman. Iar scenele in care Proctorii, numiti simplu de catre studentii Institutului cu numele zeului Casei pe care o reprezinta, urmaresc bataliile amarastenilor de studenti plutind la cateva zeci de metrii deasupra campului de lupta si ospatandu-se cu mancaruri alese si cantitati insemnate de vin, au fost „delicioase” si pline de subintelesuri profunde in ironia lor extrema.

   Inchei prin a recomanda cu tarie acest roman tuturor. E in librarii, e in rormaneste si e extraordinar de bun. Si chiar daca Brown nu are timp de scriitura fina si metafore elevate asta se intampla fiindca povestea „fuge” atat de repede si atata de puternic incat nu este timp de „impopotanari” ci doar de actiune, adrenalina si multe rasturnari de situatie inteligente. Deci nu va lasati inselati de prima impresie ci lasati-va dusi de val. Veti fi uimiti cand veti descoperi unde va poarta!

Dezideriu Szabo

Seria Furia Rosie:

                   

Furia Rosie                Golden Son                Morning Star