The Red Knight de Miles Cameron

The Red Knight

(Cavalerul Rosu)

de Miles Cameron

   E uimitor cum am ocolit atata timp cea ce s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune romane epic fantasy pe care le-am citit. Stiam de el de cativa ani, in plus e pe lista mea de lectura de cativa ani. La naiba, am cumparat romanul si il tineam in biblioteca de vre-o sase luni! Am citit multe romane fantasy bune in ultima vreme, romane pe care le-am pus inaintea lui The Red Knight pe ordinea de lecturat si chiar daca le-am laudat cu voce tare, trebuie sa recunosc acum ca romanul lui Miles Cameron este mai tare decat toate acestea (nu dau nume, ca nu e frumos). Nu m-am mai simtit atat de „intim” cu un roman fantasy de la Printul Spinilor incoace si asta spune multe, caci romanul lui Lawrence a fost o adevarata revelatie pentru mine. In concluzie, e clar ca prea multa informatie strica uneori, ca intotdeauna cazi in capcana opiniilor altora si risti sa treci pe langa acea carte care ti se potriveste ca o manusa. Din fericire, eu doar am amanat intalnirea cu manusa mea literara.

   The Red Knight este cea ce ar fi putut fi Urzeala Tronurilor daca ar fi folosit ca ingrediente magia si „bestiarul” bogat din Stapanul Inelelor. Sau, ce ar fi fost Stapanul Inelelor daca s-ar fi bucurat de realismul si pleiada de personaje „gri” din Urzeala Tronurilor.  Acestea fiind spuse, este clar ca imi este destul de dificil sa vorbesc in cateva cuvinte despre acest roman de peste 700 de pagini, cu o multime de personaje si cu o intriga care se dezvolta pe mai multe planuri. Asa ca o sa o iau pas cu pas si o sa „dezmembrez” acest super-roman in elementele sale definitorii: „decorul”, intriga, personajele si calitatea textului.

   Dincolo de intriga excelenta a romanului, ce m-a frapat cel mai mult la The Red Knight a fost universul imaginat de Miles Cameron. Fiindca, dupa cateva pagini, am inceput sa inteleg ca nu e vorba de un univers fantasy inventat de la zero ci de unul de fictiune istorica, o varianta altfel a lumi noastre. Doar ca muuuult mai altfel! Ne aflam intr-un Ev Mediu crestin, cu o structura sociala aproape identica cu acea din istoria noastra, perioada pe care se pare ca Miles Cameron o cunoaste foarte bine si pe care o descrie cu maiestrie. Actiunea romanului se petrece in regatul Alba, identificabil cu unul dintre multele regate ale Britaniei dinainte ca acestea sa formeze un singur stat. Ca reper sigur se face referire o singura data in roman la Londra. Dar similaritatile se termina aici. In lumea lui Cameron se pare ca Imperiul Roman nu „s-a intamplat”. Se fac referiri la antici, dar acestia par sa fie grecii antichitatii. In plus, se fac cateva referiri la natiunea etrusca, contemporana cu actiunea romanului, or in lumea noastra, locul acestui popor din „Cizma” a fost luat de romani. Dincolo de mare, la vest, pe continent avem regatul Galilor, gali carora autorul le „pune in gura” limba franceza (cu toate ca aceasta este o limba latina), probabil pentru a intari aura de familiaritate. In universul din The Red Knight, omenirea imparte Pamantul cu creaturile din Salbaticie, rase straine, pline de magie si cu Puterile Salbaticiei, fiinte cu proprietati aproape de cele ale zeilor. Si avem de toate: bogglin-si insectoizi, irk-si elfini, trolli, wyver-si, ursi auri (inteligenti), dragoni, teribili daemoni si multe altele, creaturi in general magice, legate de Salbaticie. Pe Pamantul din roman exista magie si aceasta are doua surse: puterea aurie a soarelui care se spune ca provine de la Dumnezeu si puterea verde a Salbaticiei, considerata de crestini ca provenind de la Satana. Capacitatea de a manipula aceste puteri prin canalizarea aetherealului in interiorul unor structuri mentale numite Palate ale Memoriei, poate fi nativa sau se poate dobandi prin antrenament si disciplina mentala. Si aici crestinismul romanului pare mai permisiv, existand ordine calugaresti militare care se folosesc de magia aurie. Si mai sunt o multime de aspecte interesante legate de lumea imaginata de Cameron pe care nu vreau sa le dezvalui.

   Ca sa fiu sincer, unul din lucrurile care m-au tinut departe de acest roman atata timp a fost descrierea foarte slaba de pe coperta din spate a romanului. Ma asteptam la o vanatoare de monstri intinsa pe sute de pagini si nu speram prea multe de la intriga romanului, banuind ca acesta excela in alte aspecte. Si asa a si parut la inceput. Compania de mercenari a Cavalerului Rosu (nu-i vom cunoaste numele eroului principal decat in ultima treime a cartii) este angajata de catre Stareta manastirii Lissen Carak pentru a descoperii monstrul responsabil pentru uciderea uneia dintre calugarite. Acesta este firul principal al povestii si e greu de inteles la inceput motivul pentru care autorul adauga tot mai multe puncte de vedere ale unor personaje care par sa nu aiba nici o legatura cu actiunea principala. De fapt multitudinea punctelor de vedere din care este spusa povestea a fost unul dintre cele mai criticate aspecte ale romanului. Pentru mine insa, dupa ce m-am obisnuit destul de repede cu aceasta avalansa de personaje care au ceva de spus, acesta a fost un puct forte, toate acele voci completand tapiseria complexa a lumii romanului si oferindu-mi o intelegere temeinica a intregului context. Devine clar destul de repede ca Lissen Carak nu este doar o manastire oarecare ci o fortareata eliberata din salbaticie in timpul razboaielor vechiului rege dar si o Fantana de Putere. O fortareata pe care Thorn, o entitate magica a Salbaticiei al carui spirit traieste intr-un trup compus din doi copaci, pietre si alte chestii, vrea sa o ia inapoi. Si nu pentru el, ci din altruism pentru creaturile Salbaticiei si mai ales pentru daemonii care au detinut-o pana nu de mult. Faptul ca intre timp ar putea sa asceada la statutul de Putere a Salbaticiei e doar un detaliu. La fel de clar devine si faptul ca compania Cavalerului Rosu a nimerit in mijlocul unui adevarat razboi. Caci Thorn a strans sub comanda lui pe rebelii Jacks, care lupta impotriva oranduirii feudale, triburile libere de oameni ce traiesc in Salbaticie dar si hoarde de boglini si de irksi precum si mai rarii wyverni, troli si temutii daemoni, numiti si adversarius, esenta raului in ochii bunilor crestini. Cohortele Salbaticiei instaureaza asediul asupra manastirii Lissen Carak cu cateva saptamani inainte de inceperea marelui targ care se tine aici, targ care atrage anual caravanele negustorilor din capitala Albei, Hardon, dar si muntenii din Dealurile Verzi de la nord-est. In scurt timp toate firele narative converg spre evenimentele de la manastire. Marele Mag al regelui Albei, Harmodius pleaca spre manastire in cautarea unui personaj din trecutul sau care pare ca l-a manipulat ani de zile. Harald Lachlan se retrage temporar din serviciul regelui pentru a-si ajuta fratele, pe Hector sa duca turmele muntenilor la targul din …evident, Lissen Carak. Insusi regele Albei va pleca spre manastire in fruntea armatei sale atunci cand va afla de asediu. La fel ca si regina, dornica sa-si sprijine sotul cu aspecte care tin de economia unui razboi. Regelui i se alatura si cavalerul galez Jean de Vrailly si mica sa armata de cavaleri, personaj al carui scop este acela de a ajunge rege al Albei si care, mai mult ca sigur va fi unul dintre „baietii rai” al romanelor viitoare. Peter, un sclav eliberat in urma unei ambuscade careia ii cad victima cei ce l-au capturat ajunge si el sa marsaluiasca spre Lissen Carak, doar ca in compania razboinicilor Sossag, oameni liberi din Salbaticie aliati cu Thorn. Si lista creste, la ea se adauga pe langa cavaleri, regi, salbatici si magi, un negustor hotarat dar si o croitoreasa …plina de magie.

   Dar cu toata aceasta avalansa de personaje si fire narative convergente, Cameron nu pierde fraiele ci le incheie minunat, intr-un final exploziv, scotand la iveala mai multe planuri ale povestii, in care batalia pentru Lissen Carak este doar o mutare pe tabla de sah a unor forte din umbra. Scenele de lupta sunt excelente, familiaritatea lui Cameron cu armurile si armele medievale dar si cu tacticile si modul de organizare a armatelor din acea perioada dand un aer de realism excelent. Pe langa aceasta, folosirea magiei in lupta de catre cei care o stapanesc creste nivelul de „epicozitate” la maximum. As vrea sa pot spune ca autorul mai indulceste atmosfera martiala cu o doza de romantism, dar idila „obosita” dintre Capitan, asa cum mai este numit Cavalerul Rosu si sora novice Amicia, este mai degraba o paruiala intre pisici decat poveste romantica. E clar ca intriga este complexa si chiar daca povestea asediului este dusa satisfacator la final, autorul sadeste peste tot germenii intrigilor viitoare, facandu-te nerabdator sa mergi mai departe cu seria.

   Este evident din ce am spus pana acum ca The Red Knight este un roman plin de personaje. Si este eviednt ca nu toate personajele romanului ies in evidenta, cu toate ca Miles Cameron a reusit sa le schiteze satisfacator pe majoritatea dintre ele. Exista insa cateva care stralucesc. In primul rand este Cavalerul Rosu sau Capitanul, sau dupa cum il numeste Thorn, Soarele Intunecat. Un tanar de origine nobila, ale carei origini sunt tinute secrete pana spre finalul romanului, acesta este un strateg inteligent, un cavaler redutabil si un mag extrem de puternic. Si nu e de mirare, daca tinem cont ca acesta a fost educat de mama sa pentru a deveni Anticristul. Fiul Tradator (asa cum se numeste seria) a fugit de planurile diabolice ale mamei si isi face un renume conducand cu abilitate o companie de mercenari. Cu toate calitatile sale de erou, cea ce face din Cavalerul Rosu un personaj de care ajungi sa te atasezi este nesiguranta sa interioara, frica pe care trebuie sa o infrunte de fiecare data cand scoate sabia si in general caracterul pur uman al acestuia, o personalitate in care poti sa te recunosti dar care isi depaseste „normalitatea” prin puterea vointei. Exista cateva personaje interesante si printre mercenarii Capitanului si aici trebuie sa-l amintesc pe Tom cel Rau, o matahala belicoasa „dusa cu pluta” dar deosebit de inimoasa. Si lista personajelor interesante poate continua: Stareta, sora Amicia, Harmodius, ser Gawin, etc., etc. Un alt personaj de remarcat este Jean de Vrailly, acesta iesind in evidenta prin faptul ca este absolut insuportabil. Capacitatea de a crea un personaj negativ care sa te enerveze de fiecare data cand apare nu este la indemana oricui si cred ca nu am mai intalnit un individ atat de antipatic decat prin cartile lui Robin Hobb. Acesta este arogant, egocentric, total lipsit de empatie si plin de sine, convins ca misiunea sa este una divina. Faptul ca primeste instructiuni de la un inger care i se arata in momente de rugaciune pare sa-i sustina aceasta ultima pretentie, dar intr-o lume in care Marile Puteri pot lua orice forma si pot manipula perceptia umana, nici macar aparitia unui inger nu poate fi mai presus de orice banuieli. Si mai este evident, Thorn inamicul suprem, cel care ridica hoardele Salbaticiei pentru a-i infrunta pe oameni. Un vrajitor extrem de puternic, Thorn isi poate alege forma fizica in care se manifesta, cu toate ca originea acestuia este una umana. Este uimitor cum aceasta entitate extrem de puternica, sustinuta de o armata vasta nu este capabila sa puncteze nici o victorie in fata Cavalerului Rosu. Si chiar daca in alt context acest fapt mi-ar fi parut lipsit de realism, in The Red Knight acesta este modul prin care Cameron subliniaza diferenta esentiala dintre Salbaticie si umanitate. Caci daca printre vietatile Salbaticiei primeaza regula celui mai puternic si fiecare creatura pandeste o slabiciune a unei puteri mai mari pentru a-i lua locul si a creste, oamenii se incapataneaza sa se agate de notiuni ca solidaritatea, spiritul de echipa si sacrificiul pentru camaradul de langa. Iar incapacitatea lui Thorn de a intelege aceasta diferenta este calcaiul sau vulnerabil. Faptul ca acesta a fost candva om nu-l ajuta deloc, deoarece exista oameni si oameni, iar Thorn a fost unul dintre aceia care cred ca universul se invarte in jurul sau.

   In cea ce priveste scriitura, Miles Cameron nu este un maestru al cuvintelor, care sa teasa fraze artistice si metafore remarcabile. Miles Cameron scrie concis, concret si foarte fluid. Toate cele 760 de pagini ale romanului sunt la obiect, autorul nu se pierde in amanunte ci ne descrie in mod foarte clar ce se intampla.

   Recitesc randurile de mai sus si imi dau seama ca nu am facut decat sa ridic putin valul. Ce zace sub el e mult prea complex si greu de descris in cateva randuri. In plus, cu toate ca The Red Knight se termina cu o concluzie satisfacatoare, povestea mai mare, cea care acopera intreaga serie se dezvolta in fundal si The Fell Sword, cel de-al doilea roman incepe deja din ultimele pagini ale acestui prim roman al seriei. Concluzia: un roman fantasy care ofera cititorului nenumarate satisfactii, una dintre perlele fantasyului modern si probabil inceputul unei serii de referinta. Il recomand cu tarie si sper ca vreuna dintre editurile de la noi sa-l preia si sa-l aduca si in librariile noastre.

Dezideriu Szabo

Seria The Traitor Son:

                             

The Red Knight            The Fell Sword            The Dread Wyrm       A Plague of Swords