Twelve Kings in Sharakhai de Bradley P. Beaulieu

 

Twelve Kings in Sharakhai

(Doisprezece Regi in Sharakhai)

                                                       de Bradley P. Beaulieu

 

Stiam despre Twelve Kings in Sharakhai inca dinainte ca romanul sa fie publicat caci acesta s-a bucurat de o buna mediatizare in mediul fantasy, dat fiind faptul ca Beauliu este autorul trilogiei fantasy Lays of Anuskaya, o serie destul de bine primita de fanii genului. Cu toate acestea, nu stiu de ce, romanul nu m-a atras dupa ce acesta a aprut si a inceput sa adune aprecieri pe paginile de gen. Pur si simplu m-am simtit foarte confortabil sa-l tratez cu indiferenta. Pana cand anul 2015 s-a incheiat si comunitatea fantasy a inceput sa traga linie si sa evalueze anul ce-a trecut in topurile celor mai bune romane. Si nu doar ca Twelve Kings in Sharakhai aparea in majoritatea acestor topuri, dar bestfantasybooks.com, pagina printre ai carei fani ma numar si eu, il pozitiona pe locul doi, imediat dupa excelentul The Providence of Fire al lui Braian Staveley. Era clar ca sa-mi schimb atitudinea indiferenta fata de el, asa ca m-am apucat imediat de lectura!

   Cand am inceput aceasta recenzie mi-am dat seama ca este destul de greu sa scrii despre acest roman si asta nu pentru ca nu ar fi nimic de zis, din contra, as putea scrie pagini bune despre el, ci pentru ca exista riscul ca, luat de val, sa spun prea multe despre acele aspecte ale romanului care se dezvaluie incetul cu incetul si a caror descoperire reprezinta o parte importanta din deliciul lecturii. Twelve Kings in Sharakhai face parte dintr-un subgen al fantasyului care a dat in ultima vreme titluri remarcabile si anume silk road fantasy sau in traducere libera fantasy gen drumul matasii, subgen care renunta la temele de inspiratie european-medievala si se inspira din evul mediu oriental, atat arab cat si chinezesc sau japonez, sau chiar mongol cum este cazul seriei Eternal Sky al scriitoarei Elizabeth Bear. Si adevarul este ca, in cazul in care autorul are un pic de habar despre culturile din care se inspira si nu arunca la intamplare niste gini sau efriti ca in cazul lui Saaba Tahir in infantilul Elias si spioana Carturarilor, rezultatul poate fi chiar impresionant. Din fericire Twelve Kings in Sharakhai intra in categoria de romane remarcabile ale silk road fantasyului.

   In primul si in primul rand, romanul lui Beaulieu m-a cucerit prin constructia lumii in care se desfasoara actiunea. Cu toate ca s-a inspirat din lumea araba preislamica autorul nu fura elemente din aceasta ci isi creaza propriul univers pe care il impregneaza cu un puternic iz oriental atemporal si pe care il populeaza cu creaturi, zei si mitologie proprie. Marele desert Shangazi este caminul celor doisprezece Triburi, popoare nomade ce strabat dunele pe vase dotate cu talpici dintr-un lemn special, deosebit de alunecos. La inceput, Sharakhai a fost doar o oaza unde triburile se adunau o data pe an pentru a face comert, dar incet, incet, spre nemultumirea shaik-ilor, tot mai multi oameni prefera sa ramana pe loc, pana cand fostul targ devine un oras maret, centru al comertului si al civilizatiei Conducatorii acestuia isi iau cu aroganta titlul de regi, cate unul pentru fiecare trib si isi construiesc palate marete, in mijlocul Orasului de Chihlimbar, pe culmile dealului Tauriyat. Doar ca conducatorii triburilor nomade nu vor sa tolereze o noua putere in desertul lor si isi unesc fortele aducand o armata uriasa sub zidurile Sharaikhai-ului. Constienti ca orasul nu poate rezista in fata furiei desertului, in noaptea de Beht Ihman, cei doisprezece regi inalta o ruga disperata catre zei, cerandu-le puterea de a invinge si de a apara orasul pentru totdeauna. Cu exceptia zeitei Nalamae, ceilalti zei ai desertului sunt de acord cu pactul propus si ii inzestreaza pe cei doisprezece regi cu nemurire, cu subtile abilitati neomenesti si cu o armata de fiinte cu puteri supranaturale, sfintii si infioratorii asirim, creati dupa cum se spune din randurile celor mai loiali fii ai orasului, aceia care s-au oferit voluntari pentru aceasta sarcina. La patru sute de ani de la acest eveniment, cei doisprezece regi conduc cu o mana de fier Sharaikhaiul prin intermediul detasamentelor de Sulite Argintii si a temutelor Fecioare ale Sabiei iar asirimii se intorc la fiecare sase saptamani, in noaptea sfanta de Beht Zah’ir pentru a teroriza orasul si a-i lua cu ei pe cei alesi de Regele Secerator.

   Pe cand Çeda avea opt ani, cu unsprezece ani in urma, mama acesteia a intrat in palatele de pe Tauriyat hotarata sa ia viata unuia dintre regi. Acestia au ucis-o si au spanzurat-o de zidurile cartierului regal. Din acel moment viata Çedei s-a schimbat radical si aceasta a jurat sa se razbune pe tiranii care conduc Orasul de Chihlimbar. Romanul urmareste povestea acesteia, capitolele fluctuand intre prezent si trecutul tinerei. Dupa moartea mamei sale, Çeda va trai sub protectia vanzatorului de leacuri Dardzada si mai apoi impreuna cu prietenul ei din copilarie Emre, un orfan de pe strazile orasului, bantuit de proprii sai demoni, va intra in Arenele de lupta ale orasului unde isi va face o reputatie extraordinara sub numele de Lupul Alb din Sharakhai, va strabate strazile orasului ca si curier pentru gruparile interlope si va incalca legile regilor, intrand in noptile de Beht Zah’ir in gradinile interzise de adichara, copacul rasucit ale carei flori pot da putere si claritate de minte pentru cateva ceasuri celui care le ingereaza si ai carui spini otraviti pot omora un om printr-o singura intepatura, gradini care sunt si locul de odihana al teribililor asirimi. Acum, inarmata cu cartea de poeme lasata de mama sa, carte care pare sa aiba incriptata in randurile sale slabiciunile mortale ale unora dintre regi, Çeda incearca sa afle adevarul din spatele evenimentelor petrecute cu patru sute de ani in urma, in noaptea de Beht Ihman, dar si cea mai buna cale de a folosi franturile de informatii care se aduna si care completeaza puzzle-ul a carui rezolvare poate duce la uciderea regilor. Si daca aceasta cale o va obliga pe Çeda sa infrunte otrava arborelui adichara, sa infrunte judecata asirimilor sau sa se infiltreze in randurile dusmanului, tanara este hotarata sa mearga pana la capat pentru a-si razbuna mama. Singurul compromis pe care nu este dispusa sa-l faca este acela de a se alatura Armatei fara Luna, o organizatie terorista care lupta impotriva regilor dar care o face imoral, fara a-i pasa de victimele colaterale pe care le lasa in urma. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Emre care este atras in mrejele acestei miscari periculoase. In joc mai intra si Ramahd cu care Çeda incepe o relatie complicata, un nobil din Regatul Qaimir care alaturi de sinistra sa cumnata, vrajitoare a sangelui, uneltesc sa se razbune pe Armata fara Luna si pe conducatorul acesteia pentru un atentat din trecut, caruia i-au cazut victima sotia nobilului si copiii acestuia.

   Si asta nu e tot, mai sunt multe lucruri care se intampla in acest roman voluminos. Uneori am avut impresia ca este prea voluminos, ca unele capitole puteau fi scoase fara a afecta intregul, acesta fiind de fapt singurul lucru pe care l-as putea reprosa unei carti care in rest este excelenta. Cu toate acestea, personajele exceptionale fac uitat acest neajuns (sau prea-ajuns), caci chiar daca pe alocuri povestea se taraganeaza, ea ramane in continuare populata de aceleasi caractere complexe si puternice. In primul rand o avem pe Çeda. Romanul incepe cu aceasta intrand in Arene si alegandu-si un adversar mult mai puternic decat ea, cunoscand ca acesta isi teroriza familia acasa si dorind sa-i dea o lectie. Dupa ce invinge bruta, Çeda se intalneste in boxa sa personala cu patronul Arenelor, Osman, cu care are o relatie sexuala intensa si aproape posesiva. Si cu acest inceput exploziv, Beaulieu ne-o introduce pe Çeda in toata frumusetea si puterea ei de caracter, continuand apoi sa dezvolte unul dintre cele mai puternice personaje feminine pe care le-am intalnit in ultima vreme. Si la fel de solid construite sunt si personajele Emre si Ramahd, care au si ei capitolele lor proprii ce largesc perspectiva asupra actiunii si a lumii. Iar in cea ce-i priveste pe regii Sharakhai-ului, dintre care Ihsan, Regele cu Vorba Dulce isi are propriile lui capitole, acestia sunt pe cat de stranii si de impunatori, pe atat de plini de defecte omenesti, amplificate de secole de practica. Dar dincolo de personaje, un punct forte deosebit al romanului este interactiunea dintre acestea, plina de tradari, de asteptari inselate, de presupuneri nefondate si de toate cutumele interactiunilor umane din viata reala.

   Nu vreau sa ma lungesc, caci pe masura ce scriu imi vin in minte alte si alte lucruri demne de remarcat la acest roman. Cert este ca Twelve Kings in Sharakhai este un debut de serie deosebit de puternic, demn de a intra in topurile celor mai bune romane fantasy din 2015, un roman plin de surprize si plin de semne de intrebare care-si asteapta rezolvarea si nu pot decat sa sper ca cele trei romane care vor urma vor fi la fel de puternice ca si acesta.

Dezideriu Szabo