Oathbringer de Brandon Sanderson

Oathbringer

(Cel ce aduce Legamantul)

                                                       de Brandon Sanderson

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost putin frica sa ma apuc de aceasta recenzie si nu doar pentru ca Oathbringer, cu cele 1243 de pagini ale sale este o monstruozitate de carte, dar si pentru ca, din pacate, Words of Radiance inca nu a aparut in limba romana si nu vroiam sa stric din surprizele care-l asteapta pe cititorul roman in mai sus amintitul roman. Doar ca nevoia de a ma „descarca” e prea mare dupa ditamai lectura, asa ca voi pasi printre cuvinte ca printr-o magazie cu portelanuri, sperand sa nu dau cu „bibiloul” pe jos si cu spoilerul in populatie.

Inaite de a incepe insa cu elogiile o sa vorbesc despre frustrarea pe care aceasta carte mi-a provocat-o. E ingrozitor sa citesti sute de pagini dintr-un roman, oricat de bun ar fi el si sa constati ca esti inca foarte departe de final. Sincer sa fiu, la un moment dat ajunsesem sa ma uit cu jind in biblioteca la cartile necitite si sa ma intreb oare cand le va veni si lor randul. Problema e ca, privind retrospectiv, nu pot sa gasesc parti ale cartii care sa fi fost de prisos, fiecare pagina din carte e parte din poveste, nici o vorba nu e bagata asa, doar de umplutura. In plus, Sanderson nu este un autor care sa se piarda in detalii descriptive cu care sa-si incarce proza asa ca, concluzia la care am ajuns este ca am avut parte de un caz tipic de  conflict de genul cititorul grabit versus ambitia lui Sanderson. Fiindca imi era clar inca dupa ce am terminat Calea Regilor iar acum dupa al treilea roman al seriei sunt absolut convins ca Arhiva Luminii de Furtuna este opera magna a lui Brandon Sanderson, proiectul prin care acest scriitor deosebit de prolific doreste sa-si puna amprenta in istoria literaturii fantasy. Si asa se face ca fiecare pagina si fiecare capitol din Oathbringer nu face decat sa adauge o piesa la uriasul mozaic pe care il reprezinta unul dintre cele mai complexe universuri fantasy imaginate vreodata. Doar ca, uneori, pentru noi muritorii de rand, a fi partasi la creatia unui demiurg de talia lui Branderson poate fi coplesitor. Dar ferice de cel ce nu-si leapada credinta la greu, caci a sa este concluzia epica!

Brandon Sanderson este un scriitor tehnic, un fel de inginer al scrisului care stapaneste la perfectie tehnica demersului literar, dar care nu este atins de latura artistica a acestuia. Evident, aceasta lipsa este compensata de imaginatia debordanta a autorului si de grija si atentia cu care acesta construieste lumi complexe si credibile. Nu o sa revin asupra detaliilor universului din Arhiva Luminii de Furtuna, am vorbit destul de mult despre acesta in recenzia la Calea Regilor. E clar ca in opera sa de capatai Sanderson a dat tot ce are mai bun si se pare ca „asezarea caramizilor” este un act continuu in cazul acestei serii, detaliile adaugate neincetand sa ma uimeasca si in cazul celui de-al treilea roman. Roshar devine tot mai complex, aflam tot mai multe despre diversele natiuni ale continentului si despre interactiunile dintre acestea. Si mai important, Oathbringer dezvolta tema Cavalerilor Radianti, a ordinelor si a puterilor acestora, atat a noilor Cavaleri dar si a celor din vechime. Aflam si motivul pentru care vechii Cavaleri au abandonat lupta si au initiat Recreanta, act ce a dus la disparitia acestora, motiv care trebuie sa recunosc ca este socant si care pune intreaga poveste intr-o cu totul alta lumina. Dar si mai important, Sanderson ne poarta in Shadesmar, misteriosul Taram Cognitiv, care alaturi de Taramul Fizic si cel Spiritual sunt parti componente ale universului Cosmere. Prin intermediul lui Kaladin, Adolin si Shallan care ajung accidental aici, aflam mai multe despre taramul care pare a fi negativul Rosharului, in care oceanele si marile din Roshar sunt zone de uscat iar teritoriile de uscat din lumea fizica sunt mari si oceane care in loc de apa sunt formate din sfere ce contin sufletele tuturor lucrurilor din Taramul Fizic. Descoperim ca sprenii care sunt atrasi de emotii sau de fenomene ale naturii in lumea materiala sunt doar aspecte ale unor fiinte ce fac parte dintr-un ecosistem complex in Shadesmar si ca sprenii constienti, cum sunt Syl sau Patern, cei legati de Kaladin si Shallan sunt parte a unei civilizatii cu diverse rase, regate si orase, aflam ca in Shadesmar traiesc si oameni retrasi aici din lumea fizica si ca Voidbringersii incearca sa puna stapanire si pe aceasta lume. In plus este revelata existenta celor noua Nefacuti, spreni antici si deosebit de puternici creati de Odium, zeul care aduce Pustiirea si care doreste exterminarea omenirii. Una peste alta, Oathbringer m-a convins ca Arhiva Luminii de Furtuna aduce notiunea de constructie a lumii tipica literaturii fantasy la un alt nivel, fiind probabil una dintre cele mai complexe creatii de acest gen

Nu o sa vorbesc foarte mult despe actiunea propriuzisa a romanului ca sa nu dau prea multe detalii despre fapte petrecute in Words of Radiance. Inceputul romanului il gaseste pe Dalinar Kholin in fruntea noilor Cavaleri Radianti si a unei mari parti a Armatei Pactului retrasi in orasul-turn Urithiru, vechea citadela a primilor Radianti si incercand sa incheie o alianta cu principalele puteri ale Rosharului pentru a putea infrunta noua Pustiire, pe Voidbringeri dar si efectele Furtunii Eterne, noul uragan ce strabate planeta. Dalinar incearca sa aduca in coalitie in primul rand cele noua orase care sunt legate de Urithiru prin Portile Legamantului, platforme ce permit calatoria instantanee intre acestea. Dar evident ca orgoliile conducatorilor sunt mai puternice decat frica de o amenintare pe care inca nu o cred intru totul reala asa ca misiunea primului Cavaler Radiant din ordinul Bondsmith este una deosebit de dificila, mai ales atunci cand acesta este cunoscut tuturor ca si Spinul Negru, temutul razboinic alethi. Kaladin se intoarce in Alethkar pentru a se interesa de siguranta parintilor sai si pentru a strange informatii despre Kholinar, capitala regatului, aflata sub influenta nefasta a unuia dintre Nefacuti. Kaladin se alatura unui grup de parshi condusi de un voidspren pentru a se alatura asediului Kholinarului si ajunge sa empatizeze cu fostii sclavi, atrasi acum in razboiul Voidbringers-ilor impotriva fostilor lor stapani. Shallan se implica in alungarea din Urithiru a unuia dintre Nefacuti care afecteaza in mod negativ moralul populatiei in crestere al orasului-turn. Dupa intoarcerea lui Kaladin, acesta impreuna cu Adolin, Shallan, Elhokar si cativa membri din Podul Patru se intorc in Kholinar in incercarea de a deschide Poarta Legamantului de acolo, pentru a permite armatelor lui Dolinar sa intre in capitala si sa ridice asediul sau in cel mai rau caz sa o salveze pe regina si pe fiul lui Elhokar. Din pacate aceasta actiune esueaza lamentabil, orasul este cucerit de fortele lui Odium si Adolin, Shallan si Kaladin ajung in Shadesmar, prin Poarta Legamantului. Incercand sa intuiasca urmatoarea miscare a inamicului, Dalinar ajunge la convingerea ca acesta va ataca orasul Thaylen, asa ca se indreapta in fruntea unei armate a Aliantei pentru a salva orasul. Si de aici incolo lucrurile o iau la vale rau de tot, pana intr-acolo incat atunci cand mai sunt doar vre-o suta si ceva de pagini pana la final, situatia e atat de dramatica incat te intrebi daca nu s-a saturat Branderson de atata scris si s-a decis sa omoare pe toata lumea. Fiecare personaj important este pe cale sa dea coltul iar Dalinar cade in genunchi in fata lui Odium si acesta il proclama ca si conducator al armatei Voidbringer. Tensiunea e teribila si aici trebuie sa recunosc ca am fost coplesit de talentul de povestitor al lui Sanderson care reuseset sa creeze o serie de situatii devastatoare doar pentru a le rezolva printr-o rasturnare de situatie geniala care le transforma intr-o batalie de proportii epice ce ii aduce in prim plan pe noii Cavaleri Radianti si maretia acestora. Si daca mai adaugam la toate acestea societati secrete, revenirea lui Szeth intr-o ipostaza neasteptata, comploturi si tradari din care cea mai teribila este acea a regelui Taravangian al Jah Keved-ului, creatorul Diagramei, rezultatul poate fi descris printr-un cuvant: Coplesitor!

Si in final o sa vorbes putin despre doua dintre personajele romanului si asta pentru ca nu il consideram pana acum pe Sanderson ca pe un „demiurg” talentat atunci cand e vorba de  a da viata unor personaje complexe. Dar iata ca, daca ii dai omului suficienta hartie pe care sa exerseze, pana la urma ii iasa. In sfarsit avem doua personaje brandersoniene care capata tridimensionalitate. Daca in primele doua romane am facut incursiuni in trecutul lui Kaladin, al lui Shallan si al lui Szeth, este randul sa cunoastem istoria personala a lui Dalinar. Acest lucru este cu atat mai interesant cu cat aflam povestea sotiei acestuia si motivul pentru care Dalinar a facut un pact cu Paznicul Noptii, in urma caruia a pierdut toate amintirile despre ea. Intr-un tur de forta impresionant aflam despre ascensiunea temutului Spin Negru in timpul razboaielor de unificare ale Alethkarului, a apogeului cruzimii acestuia in timpul reprimarii sangeroase a unui oras rebel, a greselii teribile care duce la moartea sotiei sale in timpul acelei reprimari, a decaderii temutului razboinic si a transformarii aestuia intr-un alcoolic. Apoi descoperim cum s-a ridicat noul Dalinar din ruina Spinului Negru dupa asasinarea fratelui sau de catre Asasinul in Alb. Demersul lui Sanderson este atat de convingator incat atunci cand isi construieste incredibila rasturnare de situatie de care vorbeam mai sus pe caracterul lui Dalinar, aceasta este perfect credibila. Si apoi mai este Shallan, cea care in calitate de Cavaler Radiant al Ordinului Tesatorilor de Lumina devine tot mai talentata in crearea iluziilor. Dar cele mai credibile iluzii ale sale sunt cele doua personalitati, Veil si Radiant pe care aceasta le creeaza pentru a face fata unor situatii carora faramitata personalitate a lui Shallan nu le poate face fata. Dar atunci cand aceasta cade prada tentatiei de a creea cate o noua personalitate pentru fiecare problema, tanara se va confrunta cu o criza de constiinta care o poate redefini sau o poate distruge. Astfel Shallan devine o noua reusita majora a lui Sanderson in dezvoltarea unui personaj.

Una peste alta, peste o mie doua sute de pagini de magie pura, de imaginatie debordant si de talent de povestitor remarcabil m-au purtat intr-o calatorie minunata printr-un univers fantastic fascinant, plin de detalii si de culoare, plin de surprize si de minuni. E clar ca suntem martori la nasterea si la cresterea uneia dintre viitoarele legende ale literaturii fantasy, a unei serii care va sta alaturi de marile capodopere ale genului pe raftul de aur al Arhivelor Luminii de Imaginatie.

Dezideriu Szabo

In aceasi serie:

          

Calea Regilor        Words of Radiance   Oathbringer