Cele mai bune carti fantasy ale anului 2017

Cele mai bune carti fantasy ale anului 2017

Anul 2017 a fost un an extraordinar pentru literatura fantasy, unul in care am vazut cateva serii memorabile ajunse la final, in care autori de referinta au inceput serii noi si in care am avut parte de cateva debuturi sclipitoare. La fel ca de fiecare data precizez ca vorbesc doar despre acele romane pe care le-am citit. Astfel nu veti gasi pe aceasta lista Oathbringer pe simplul motiv ca nu a ajuns inca de la boockdepository. La fel lipsesc si alte titluri care probabil ca vor aparea prin alte topuri. Am exclus intentionat The Stone Sky al lui N.K. Jemisin, cu toate ca sunt un mare fan al acesteia si al extraordinarei sale serii finalizate prin acest roman deoarece, dupa un prim roman ce parea un melanj de fantasy si science fiction, un roman numarul doi in care predominau elementele sf, cel de al treilea roman este in mod clar un roman science fiction. Unul extraordinar, probabil cel mai bun roman sf din 2017, dar acesta nu mai poate fi pozitionat intr-un top al romanelor fantasy, chiar daca altii au facut-o deja. Am stat mult pe ganduri daca sa las un loc si pentru The Core in acest top, pana la urma i-am creat o pozitie speciala, mai mult pentru valoarea seriei pe care o incheie decat pentru valoarea romanului in sine. Asa ca voi incepe cu locul 10 b, din nostalgie pentru acele prime romane din ciclul Demon care ma captivau si ma dadeau pe spate. Asa ca, dupa parerea mea proprie si personala, cele mai bune romane fantasy ale anului 2017 sunt:

10b. The Core (seria Demon #5) – Peter V. Brett – The Core a fost una dintre marile dezamagiri ale lui 2017 si asta nu datorita calitatii sale ci probabil datorita faptului ca romanul a pierdut spiritul si „vana” primelor carti din serie. Numarul mare de pagini din care prima jumatate reprezinta un balast inutil, o asezare a pieselor pe tabla, asezare care parea ca fusese deja facuta in The Skull Throne, nu face decat sa irite cititorul. Probabil ca luat ca si roman de sine statator The Core ar fi fost o lectura multumitoare, dar in tot ansamblul seriei Demon este un final slab. Pacat…

10a. Kings of the Wyld (The Band #1) – Nicholas Eames – Eames pare sa fie marele castigator al lui 2017, acesta aterizand de Nicaieri direct in majoritatea topurilor celor mai bune romane ale anului. Si pe buna dreptate, caci romanul este plin de umor, de actiune si de… profunzime. Si chiar daca nu o sa-l duc direct pe locul 1 cum au facut unii, acesta nu poate lipsi din topul meu. Intre timp astept cu nerabdare luna iulie, cand va aparea Bloody Rose, cel de al doilea roman al seriei.

9. The Legion of Flame (The Draconis Memoria #2) – Anthony Ryan – Raman la parerea ca Anthony Ryan este cel mai nedreptatit autor de fantasy al momentului. Faptul ca nu am gasit acest roman prin alte topuri nu face decat sa demonstreze acest fapt. Noua serie a lui Ryan este excelenta si doar numarul mare de romane exceptionale din 2017 m-a determinat sa-l trec pe locul 9. Cu ideea bataliei epice dintre un dragon ce poate influenta mintile oamenilor dar si a dragonilor mai „tari de cap” si o civilizatie ajunsa la faza motoarelor cu aburi, Ryan a reusit sa aduca ceva nou in literatura „dragonica”. In plus, lumea imaginata este complexa iar actiunea este exploziva.

8. Blackwing (Raven’s Mark) – Ed McDonald – Pana la aparitia lui The Nine pe la sfarsitul anului, am considerat Blackwing ca fiind cel mai bun debut fantasy al lui 2017. Si inca sta pe un piedestal inalt in mintea mea, Ed McDonald dand clasa unor autori consacrati. Astept sa vad si Ravencry, cel de-al doilea roman al seriei si daca omul continua tot asa, probabil ca va fi mai sus pe lista la sfarsitul acestui an. Oricum romanul a avut una dintre cele mai interesante lumi pe care le-am explorat literar si unii dintre cei mai infioratori inamici si lorzi intunecati. Dar ce vorbesc eu, pana si cea ce trece de obicei ca si puterea aflata de partea binelui, in acest roman iti ridica parul pe ceafa. Stati putin, am zis cumva „de partea binelui” in timp ce vorbeam de Blackwing? Hmmm….

7. The Nine (Thieves of Fate #1) – Tracy Townsend – A fost ceva din mine ce a rezonat puternic cu acest roman pe care l-am savurat pagina cu pagina. Era deja o premiera ca aveam doua debuturi numai bune de pus in topul anual atunci cand de nicaieri a aparut aceasta bijuterie literara cu o premiza careia nu i-am putut rezista. Si asa se face ca, iata, in topul celor mai bune romane fantasy din 2017 stau alaturi de nume grele trei romane de debut. Sincer, mi-a fost greu sa ma decid intre Blackwing si acest roman, ambele sunt remarcabile in moduri diferite si faptul ca The Nine  a avut intaietate este efectiv o chestiune de gusturi personale si nu de diferenta calitativa.

6. City of Miracles (Orasele Divine #3) – Robert Jackson Bennett – Dupa ce m-a cucerit cu ale sale Orase Divine, orice noua carte a lui Bennett va ateriza direct in mainile mele avide 🙂 . Bennett este un scriitor matur, cu o proza complexa, care combina excelent talentul literar si scriitura plina de profunzime cu actiunea alerta, ideile indraznete si personaje remarcabile. City of Miracles se bucura de toate aceste calitati si se ridica in mod clar la acelasi nivel ametitor ca si primul roman al seriei, devenind un roman exceptional la finalul unei serii exceptionale.

5. Sins of Empire (Gods of Blood and Powder #1) – Brian McClellan – Mi-a placut foarte mult trilogia Powder Mage a lui McClellan asa ca am fost curios sa citesc acest roman din momentul in care am aflat ca va aparea. Si culmea, noua serie, a carei actiune se petrece in acelasi univers e mai tare ca prima! Toate „chestiutele” care nu mi-au placut la prima serie si anume „micimea” lumii sau ambiguitatea unor aspecte ale sistemului magic, dispar, lucrurile devin mult mai clare si actiunea in care reintalnim personaje importante din prima serie este fantastica. Si da, Ka-Poel, cel mai interesant si cel mai misterios personaj din prima serie revine in tromba. Huraaaa!

4. With Blood upon the Sand (The Song of the Shattered Sands #2) – Bradley P. Beaulieu – Tocmai am aflat in timp ce scriu aceste randuri ca cel de al treilea roman al seriei a aparut ieri si ca va mai fi si un al patrulea roman, ambele fiind motive de bucurie fiindca nu ma pot satura de aceasta poveste. Constructia lumii este excelenta si mult diferita fata de cea cu care suntem obisnuiti din alte romane, personajele sunt memorabile si actiunea este solida si construita temeinic. Al doilea roman l-a depasit cu mult pe primul (remarcabil si el, dealtfel) si lectura lui a fost o bucurie.

3. The Unholy Consult (Aspect-Emperor #4) – R. Scott Bakker – Faptul ca acest roman este pe locul trei in topul meu este dovada clara ca am avut un an excelent din punct de vedere al aparitiilor de romane fantasy. Bine, recunosc, si a faptului ca Bakker devine mai intunecat decat credeam ca este posibil. Finalul uneia dintre cele mai profunde si mai complexe serii fantasy pe care le-am citit a fost negru si depresiv, dar in acelasi timp sublim. Domnul Bakker cred ca are niste probleme sus, la mansarda, dar probabil ca toate geniile le au. O carte soc care m-a lasat perplex. Sper sa mai existe o serie care sa aduca macar un pic de lumina in universul acesta. Nu se poate termina asa…

2. Red Sister (Book of the Ancestor #1) – Mark Lawrence – Red Sister a fost cea mai asteptata carte a mea pe 2017. Muream de curiozitate sa-l vad pe Lawrence „jucand” in afara universului Imperiul Faramitat. Si evident, asteptarile nu mi-au fost inselate. Lawrence stie sa scrie indiferent de univers! Si Lawrence stie sa creeze si personaje agreabile, nu doar psihopati carismatici. Universul romanului Red Sister este fascinant si autorul lasa atat de multe semne de intrebare incat mori de nerabdare sa descoperi mai mult, personajul principal (feminin) este foarte „placubil” si actiunea este de nota zece, cu toate ca iese din spectrul violent si intunecat cu care ne-a obisnuit autorul.

1. The Fall of Dragons (Traitor Son Cycle #5) – Miles Cameron – Faptul ca acest roman sta inaitea celor ale lui Bakker si Lawrence in acest top spune multe despre el! Consider ca una dintre cele mai importante „realizari” ale mele ca si cititor pe anul 2017 a fost lecturarea de la cap la coada a acestei serii extraordinare. Daca ma intrebati pe mine, asa trebuie sa arate literatura fantasy, plina de imaginatie, plina de actiune si de… realism. Probabil ca daca aceasta serie ar fi fost scrisa de Martin sau de Branderson ar fi avut 10 romane (daca o scria Jordan…), dar Cameron reuseste printr-un stil concis sa concentreze un intreg razboi mondial si o armata de personaje in cinci romane de dimensiuni moderate. Finalul este exact asa cum trebuie sa fie: cireasa de pe tort!

 

Dezideriu Szabo
Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cele mai bune carti fantasy ale anului 2017

  1. Fennris zice:

    Tare topul, poate o sa ia si vreo editura de la noi seria lui Cameron 😁

    Apreciază

  2. rrrevan zice:

    mda, tare topul…poate pana in 2025 or aparea si la noi…

    cu toate ca Nemira incepe sa arate ca se pot edita si la noi carti din aceasi serie intr.un ritm chiar multumitor….

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s