The Nine
(Cei Noua)
de Tracy Townsend
Atunci cand credeam ca lucrurile sunt clare si jocurile facute, ca stiu exact care sunt cele mai bune romane si cele mai bune debuturi fantasy ale lui 2017, din neant a aparut The Nine si a zguduit din temelii toate clasamentele pe care cu atata migala le elaborasem deja. Si chiar daca nu stiu inca in ce fel se va pozitiona printre noiamul de romane foarte bune aparute anul acesta, in mod sigur a surclasat deja excelentul Blackwing in topul meu personal al celor mai bune romane de debut.
Am gasit acest roman cautand aparitiile editoriale ale lunii noiembrie, pentru a le mentiona in rubrica de stiri. Premiza romanului mi-a atras imediat atentia pana intr-acolo incat am pus mana pe carte si imediat ce am terminat romanul pe care-l citeam in acel moment, am facut un mic efort de vointa si am propulsat The Nine din adancimile capatului listei mele de lectura pe inaltimile ametitoare ale primului loc. Aceasta ascensiune are o explicatie simpla. Probabil ca la fel ca mai toti fanii de fantasy sau de science fiction, cea ce caut defapt la un roman este IDEEA, noul, acea sclipire a imaginatiei care dovedeste ca mintea umana poate merge in cele mai uluitoare locuri. Bineinteles, conteaza si talentul scriitoricesc si caracterizarea si multe alte aspecte, dar pe astea le putem gasim si la literatura mainstream. Dar ideea nascuta din solul fertil al imaginatiei eliberate de limitari… Iar idea care sta la baza lui The Nine nu putea sa nu-mi starneasca la maxim curiozitatea.
Intr-o lume cu ecouri in lumea noastra dar mult diferita de ea, biserica si stiinta s-au unit cu aproape trei secole in urma. Ratiunea este noua religie care-l venereaza pe Dumnezeu Inginerul si Experimentatorul. Lumea este in pragul revolutiei industriale (romanul poate fi usor considerat steampunk) iar acest lucru afecteaza toate rasele lumii. Fiindca pe Pamantul lui Tracy Townsend rasa umana imparte planeta cu lanyani, copacii dotati cu constiinta, un fel de enti dar mult mai complesi decat „arboroizii” lui Tolkien si aigamuxa, o rasa de maimute (?) adaptate la viata in inalturile padurii, cu brate puternice si ochi in… calcaie, tinuta pana nu demult in sclavie de catre oameni. Teozofia, religia stiintei afirma cu tarie existenta lui Dumnezeu ca si creator al universului si al umanitatii in cadrul unui experiment gigantic. Si ca sa-si evalueze creatia acesta tine sub observatie noua subiecti umani, Cei Noua, a caror identitate este necunoscuta si dupa a caror fapte este masurata intreaga omenire. In acest context, in mainile cercetatoarei reverend Nora Pierce ajunge o Carte care se scrie singura si care pare sa reprezinte intr-un alfabet necunoscut observatii, diagrame si grafice ce sugereaza observatia stiintifica. Iar prin asocierea acesteia cu doctorul reverend Phillip Chalmers, cel care a realizat un dispozitiv care poate detecta concentratiile de particule-dumnezeu, devine evident ca aceasta Carte este jurnalul de observatii al lui Dumnezeu asupra Celor Noua subiecti de studiu. Moarte Norei va porni un val de evenimente capabile sa zguduie intreag lume caci cartea, impreuna cu analizele lui Chalmers ar putea dezvalui identitatea Celor Noua. Si daca pentru unii, idea ca soarta lor depinde de actiunile a noua necunoscuti este greu de acceptat si acestia ar prefera sa-i izoleze pe subiecti si sa-i pastreze „pe placul Domnului”, pentru aigamuxa identitatea acestora ar putea sa le confere parghia necesara pentru a-l influenteze pe Dumnezeu sa stearga de pe fata pamantului rasa umana care i-a tinut atata timp in sclavie.
Pasata de la unii la altii ca un taciune aprins, Cartea ajunge la curiera unui interlop din metropola Corma, tanara de treisprezece ani Rowena Downshire, trimisa sa o duca Alchimistului, un personaj temut si cu o reputatie dubioasa pe strazile orasului. Dupa ce Rowena este atacata de o ceata de aigamuxa si Cartea ii este furata, aceasta ajunge in compania Alchimistului si a asociatului acestuia, Anselm Meteron, un fost mercenar si actual pensionar si detinator de afaceri dubioase. In momentul in care devine clar ca exista o conspiratie in care sunt implicati atat aigamuxa dar si membrii ai Comisiei Ecleziastice si ca se incearca eliminarea tuturor celor care au intrat in contact cu Cartea, Alchimistul, Anselm si iubita acestuia, hoata Rare Jules, se hotarasc sa se puna contra acestor masinatiuni si sa o salveze pe Rowena, aflata pe lista celor care trebuie eliminati. Disparitia doctorului reverend Chalmers, rapit ca sa interpreteze Cartea si sa afle cine sunt Cei Noua, le da protectorilor Rowenei si o cale de actiune: eliberarea savantului si recuperarea Cartii.
Nu o sa spun mai mult despre actiunea cartii, aceasta este captivanta si plina de intorsaturi neasteptate, dovedind ca Tracy Townsend stie sa tina cititorul „agatat” de paginile scrise de ea. Dar ma vad obligat sa vorbesc despre personajele create de autoare, caci dincolo de ideea excelenta, acestea sunt cele care fac din The Nine un roman exceptional. In primul rand o avem pe Rowena si da, o sa dau cu spoilerul ca nu ma pot abtine, aceasta este una dintre Cei Noua si e suficient sa spun ca, fara a fi o neprihanita enervanta si lipsita de orice defecte, daca ar fi ca rasa umana sa fie judecata dupa cineva, mi-as dori ca acel cineva sa fie o persoana cu acelasi caracter viu si luminos ca al Rowenei. Apoi sunt cei doi protectori ai acesteia, calculatul si glacialul Alchimist, a carui inima calda o descoperim trepat si egocentricul si decadentul Anselm cel care-si poarta aura de baiat rau ca pe o masca ce ascunde de ochii unei lumi dure, un caracter capabil de sacrificiu pentru binele altora. Cea ce este remarcabil este modul in care Townsend reuseste sa dea volum acestor doua personaje in primul rand prin interactiunea dintre ele si prin modul in care acestea se raporteaza fata de Rare sau de Rowena. Si nu pot sa inchei fara sa vorbesc despre Rare. Intotdeauna am evaluat capacitatea de a crea personaje a unui scriitor in primul rand prin felul in care acesta reuseste sa dea viata eroilor negativi. E rar cand acestia sunt credibili sau non-stereotipici. Ei bine, Rare mi-a fost in prima faza simpatica, apoi mi s-a parut un pic agasanta pentru ca in final sa ma enerveze egoismul ei si lipsa de responsabilitate fata de efectele propriilor ei actiuni. A fost atat de credibila incat m-a scos din sarite. Si apoi Townsend o omoara pe la jumatatea romanului. De remarcat este insa faptul ca atat Alchimistul cat si Anselm sunt caracterizati in primul rand prin prisma sentimentelor pe care le au fata de acest personaj cu un caracter ambigu si alunecos. Si lista nu se termina aici, mai exista o pleiada de personaje secundare la fel de credibile care umplu paginile cartii de viata si de energie.
In final nu pot sa spun decat ca am rezonat la maxim cu aceasta carte care mi-a „jucat” toate corzile sensibile. Si cu toate ca subiectul este complex si intunecat, cea ce m-a surprins a fost sentimentul constant de optimism generat de faptul ca Townsend a ales sa nu dea romanului o tenta deprimanta. Declarat ca fiind primul dintr-o serie, The Nine a deschis portile unui univers in care se mai pot spune o multime de povesti minunate. Faptul ca misteriosii lanyanii nu au fost inca „exploatati” la intregul lor potential (finalul sugereaza ca urmatoarea carte ii va avea in centrul atentiei), ca in punctul culminant al romanului, Cartea este pierduta si ca eminenta cenusie din spatele evenimentelor este doar mentionata dar nu si-a facut inca aparitia ma face sa astept cu sufletul la gura urmatoarea carte a seriei Thieves of Fate. La asa un debut sunt convins ca tot ce va scrie Tracy Townsend de acum incolo este lectura obligatorie.
Pagina cititorului de fantasy 