Banda celor Sase Ciori de Leigh Bardugo

 

 

Banda celor Sase Ciori

banda celor 6de Leigh Bardugo

 

 

   Iata-ma din nou aducand elogii unui roman YA! Daca o tin tot asa, voi ajunge in curand sa-mi dau cartile de Lawrence pe Naomi Novik sau, Doamne fereste-ne de rau, pe Cassandra Clare. Dar lasand gluma la o parte, voi incerca intotdeauna sa fiu impartial si daca un roman e bun, e bun si gata. Daca Sandra Brown s-ar apuca de fantasy si ar scrie un roman la fel de bun ca acesta as pune mana pe tastatura si i-as scrie o recenzie elogioasa.

   Daca m-ati intreba ce mi-a placut la Banda celor Sase Ciori as putea sa raspund foarte simplu: disfunctionalitatea, neconcordanta si unele aspecte de natura economica ale amenintarii apocaliptice din fundalul romanului. Si daca vi se pare un raspuns cam vag, o sa incerc sa lamuresc fiecare dintre aceste aspecte dupa o scurta introducere.

   Atunci cand am inceput sa fiu tentat de acest roman, nu stiam ca el face parte din universul Grisha. Am aflat ulterior, cand romanul a aparut in limba romana si eram deja hotarat sa-l citesc. Am avut o mica retinere (nu aveam de gand sa citesc trilogia Grisha), temandu-ma sa ma uit ca prostanacul la referiri pe care nu le intelegeam, referiri clare doar pentru cineva initiat in prima trilogie, dar s-a dovedit ca romanul se poate citi fara nici o problema si fara a cunoaste prima serie, Bardugo oferind noilor veniti toate elementele necesare pentru a intelege lumea in care se desfasoara actiunea. Pe scurt, universul Grisha are un puternic iz de inceput de secol XX, atat ca tehnologie cat si ca tipar social al natiunilor principale ale lumii, cu Ravka amintind de Rusia din pragul revolutiei bolsevice, Fjerdanul de inspiratie prusaca si Ketterdamul… ei bine Ketterdamul ar fi rezultatul imprecherii dintre Amsterdam si mahalaua newyorkeza din genialul Gangs of New York al lui Scorsese. In plus, avem magia Grisha si pe cei care o manipuleaza si necrutatorii druskelle fjerdani care-i vaneaza. Actiunea incepe in Ketterdam, un infloritor centru comercial condus de negustori bogati si puternici, mai exact in Butoi, cartierul cazinourilor, al bordelurilor si al bandelor criminale. In Butoi totul este de vanzare si totul este permis, asa ca doritori de senzatii tari din lumea intreaga vin aici in cautarea norocului si a placerilor interzise. Kaz Brekker, sau Maini Murdare este un ofiter important din banda Scursurilor si un hot de geniu, necrutator si temut de lumea interlopa din Butoi. Atunci cand efectele jurda parem, un drog derivat dintr-un ceai energizant devin cunoscute Consiliului negustorilor din Ketterdam, acestia sunt hotarati sa-l scoata de pe piata, rapindu-l pe Bo Yul-Bayur, cel ce a inventat drogul si singurul care cunoaste formula. Caci jurda parem amplifica exponential puterile Grisha, amenintand sa schimbe lumea din temelii. Si cea ce-i sperie pe negustori cel mai mult este faptul ca un Grisha Fabrikator dopat cu parem poate transmuta o bucata de piatra intr-o cantitate identica de aur, fapt ce ar duce de rapa intregul sistem economic pe care se bazeaza bunastarea acestora. Si pe langa toate celelalte catastrofe apocaliptice pe care diferitele clase de Grisha drogati le-ar putea abate asupra lumii, grija negustorilor pentru acest mic detaliu, mi-a atras atentia si mi-a dovedit ca citesc un roman ceva mai inteligent decat media. Problema este ca savantul shuhan este deja prizonierul Fjerdului si se afla inchis in cea mai impenetrabila temnita din lume: inchisoarea Curtii de Gheata, centrul puterii fjerdane si garnizoana a temutilor druskelle. Asa ca negustorul van Eck il angajeaza pe Kaz Brekker pentru aceasta misiune imposibila. Si acesta va incropi cea mai disfunctionala echipa de infractori pentru cea mai lipsita de sorti de izbanda lovitura. Doar ca, in eventualitatea reusitei, Kaz si echipa sa ar deveni putred de bogati.

   Si aici intervine disfunctionalitatea. Caci echipa adunata de Kaz este una dintre cele mai disfunctionale adunaturi de indivizi pe care le-am intalnit in literatura. Mai mult decat atat, cativa dintre cei sase membrii ai gastii, in frunte cu Kaz, sunt ei insisi disfunctionali, avand in mod clar cateva rotite sarite de pe fix. Dar in aceste „defecte” se afla taria romanului caci personajele principale si relatiile complicate dintre acestea sunt unul dintre punctele forte al cartii. Bardugo face o treaba excelenta in crearea acestor indivizi „deranjati”. Evident, cap de lista este Kaz Brekker. Tipul este un geniu infractional, inteligenta s-a aplicata fara scrupule il ajuta acolo unde altii dau gres. De multe ori, in timp ce citeam romanul, incercam sa-l compar cu Minciunile lui Locke Lamora dar sincer, pus fata in fata cu Brekker, Lamora ar parea un biet mielusel. Adica individul acesta este infiorator. Rece, calculat, insensibil… ei bine, pana la un anumit punct. Si cea ce mi-a placut si mai mult este faptul ca Bardugo ii exploreaza sursa disfunctionalitatii prin intermediul amintirilor lui Kaz legate de evenimentele traumatice care l-au transformat in personajul Maini Murdare. Urmatoarea este Inej sau Fantoma, asa cum e cunoscuta in Butoi, spioana perfecta, capabila sa catere orice zid si sa se strecoare neauzita in orice incapere. Inej provine dintr-o familie de acrobati ambulanti dar a fost rapita de mica de negustorii de sclavi si vanduta Menajeriei lui Tante Heleen, unde a fost obligata sa se prostitueze. Aici a descoperit-o Kaz si i-a cumparat contractul, oferindu-i libertatea si protectia Scursurilor. Evident ca Inej e indragostita de Kaz si undeva, sub straturile de gheata si blindajul sub care se ascunde sufletul infractorului exista un sentiment reciproc si din partea acestuia, dar traumele profunde ale lui Brekker fac ca relatia lor sa fie … evident, disfunctionala. Apoi il avem pe Jasper, baiatul destept care a venit la oras ca sa urmeze o facultate. Doar ca la prima raita cu colegii prin cartierul desfraului a descoperit jocurile de noroc. Asa ca s-a afundat in datorii si doar abilitatea lui exceptionala cu armele de foc i-a oferit un loc printre Scursurile lui Kaz si o modalitate de a-si mentine urmarile nefaste ale viciului sau, daca nu pe linia de plutire, macar in afara zonei in care acestea i-ar putea aduce moartea. Jesper este un individ nevropat, incapabil sa stea locului si care se simte bine doar atunci cand blufeaza la masa de joc sau cand se afla in bataia gloantelor. Urmeaza Nina, o Grisha Sfasie-Inimi, capabila sa afecteze mental functionarea organelor persoanelor aflate in imediata apropiere. Nina este fascinanta, teatrala, capabila sa intre in orice rol pentru a-si atinge scopul, dar in acelasi timp unul dintre cele mai normale si mai empatice personaje din gasca. Doar ca are si ea o problema: pe Matthias. Mathias este un druskelle, un vanator de Grisha inchis in temnita din Ketterdam in urma denuntului Ninei. Nina il iubeste pe Matthias. Matthias o uraste pe Nina. Ba nu, Matthias o adora pe Nina. Nina l-a bagat la racoare pe Matthias dar a ramas in Ketterdam si s-a alaturat Scursurilor pentru a gasi o modalitate de a-l scoate din inchisoare. Vi se pare derutant? Nici o problema. Ca si in cazul lui Kaz, Bardugo ne impartaseste amintirile celor doi, amintiri care descriu modul cum acestia s-au intalnit in trecut si evenimentele care au facut ca Matthias sa fie sfasiat de sentimente contradictorii si relatia celor doi sa intre in competitia pentru cea mai tare disfuntionalitate din roman. Si nu in ultimul rand il avem pe Wylan, expertul in explozibili al grupului, care in afara de faptul ca este fiul negustorului van Eck, fugit de acasa si hotarat sa se dedice unei cariere de infractor, este absolut normal. Sau aproape, caci si acesta are rotitele lui stricate, dar nu vreau sa spun mai multe. Oricum Wylan este atat de normal incat Kaz il include in echipa doar pentru a-l folosi ca pe un posibil as din maneca impotriva lui van Eck.

   Trebuie sa recunosc ca Leigh Bardugo face o treaba extraordinara in zugravirea personajelor si a relatiilor complicate dintre acestea. De mult nu am mai intalnit un set de caractere atat de complexe, de frumoase si de „strambe” in acelasi timp. Maiestria caracterizarii m-a ajutat sa trec fara nici o problema peste micile doze de indulcitor melodramatic introduse de Bardugo si sa savurez cu entuziasm interrelationarea dintre membrii bandei. Toate acestea ar fi fost de ajuns ca sa ma tina lipit de paginile romanului, dar nu, ca sa ma faca si mai dependent, actiunea romanului este desprinsa parca din filmele cu James Bond. Alerta, exploziva, inteligenta, neasteptata, intunecata, aceasta are toate ingredientele unui thriller de box office. Nu o sa va povestesc actiunea caci nu vreau sa va stric placerea lecturii, cert este ca aceasta adunatura de „disfunctionali” reuseste imposibilul, nu prin niste intorsaturi de condei implauzibile sau fortate ale autoarei ci printr-o combinatie de idei geniale, oportunitati si joc murdar, bine scris si bine gandit de Bardugo.

   Si o sa inchei explicandu-va ce este cu neconcordanta de care vorbeam la inceput. Este o neconcordanta mare intre eticheta de YA pusa romanului si povestea in sine, personaje si scriitura. Sunt convins ca Bardugo si-a promovat romanul ca facand parte din genul care a consacrat-o dar realitatea este ca Banda celor Sase Ciori este un roman care se inscrie in mod clar la categoria adult. Singurul lucru care m-a deranjat la roman a fost faptul ca autoarea insista sa afirme ca membrii bandei au in jur de saptesprezece ani. Si daca acest lucru este valabil pentru Wylan, celelalte personaje nu doar ca sunt mature, nu doar ca au un mental non- adolescentin, dar au si o experienta de viata care nu incape in cei saptesprezece ani declarati de zamislitoarea lor literara, doar in cazul in care in lumea Grisha un an are durata a doi ani din lumea noastra. Asa ca, pentru cei care nu s-au apropiat de Banda celor Sase Ciori datorita etichetei YA, va spun ca puteti sa-l cititi linistiti. Chiar va recomand sa o faceti. Pentru toti ceilalti am o singura intrebare. Ce mai asteptati?

Dezideriu Szabo

Seria Banda celor Sase Ciori

Banda_celor_sase_ciori_2                        crooked kingdom

Banda celor Sase Ciori      Crooked Kingdom
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Recenzii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Banda celor Sase Ciori de Leigh Bardugo

  1. Fennris zice:

    Hahaha, parca o sa vad o recenzie de bine si pentru Uprooted :D.

    Apreciază

  2. Pingback: Leigh Bardugo – Banda celor Șase Ciori | dezmatz

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s