The Sorcerer of the Wildeeps de Kai Ashante Wilson

 

 

The Sorcerer of the Wildeeps

                             (Vrajitorul din Adancurile                   Salbatice)                      

                                         de Kai Ashante Wilson

 

   The Sorcerer of the Wildeeps este a doua nuvela pe care o citesc din excelenta colectie de proza scurta lansata de Tor pentru 2015/2016 si tinand cont de calitatea ambelor, sunt hotarat sa ma delectez cu cat mai multe dintre acestea, mai ales dupa impactul deosebit de puternic pe care nuvela lui Ashante Wilson a avut-o asupra mea. Am simtit o nevoie impulsiva de a scrie aceasta recenzie inca din momentul in care am citit ultimul rand, dar din motive ce tin de viata de zi cu zi a trebuit sa aman acest moment pana acum. Cu toate acestea nu am mai simtit de ceva vreme acest imbold de a-mi spune parerea si de a recomanda cu inima deschisa aceasta mica bijuterie literara.

   Doua comparatii mi-au venit in minte in timp ce citeam nuvela si ambele nu fac decat sa-i dovedeasca valoarea. Prima comparatie care mi-a venit in minte a fost cu scrierea lui R Scott Bakker, unul dintre autorii mei preferati de fantasy. Si comparatia nu se referea la cele trei romane mai „soft” ale lui Bakker, cele din trilogia Printul Nimicului, ci cu cele doua romane din seria The Aspect Emperor, mult mai intunecate, mai dense si mai „intelectuale”. Iar cea ce m-a facut sa ma gandesc la o asemanare intre cele doua opere este chiar proza densa, culta, inteligenta a lui Kai Ashante Wilson. Findca acesta, dincolo de toate celelalte calitati pe care le poseda, este un maestru al scrisului, un artist care picteaza cu cuvintele sale scene sublime si emotionante. Trebuie sa recunosc ca, de multe ori a trebuit sa revin asupra unor pasaje pentru a intelege semnificatia acestora si asta chiar datorita limbajului elevat, simbolic si menadrat pe alocuri. Dar calitatea lecturii merita pe deplin efortul de a asimila o engleza care depaseste cu mult nivelul mediu de intelegere. Cea de a doua comparatie pe care am simtit nevoia sa o fac a fost cu extraordinarele Ilion si Olimp ale lui Dan Simmons, atat din cauza sus mentionatei calitati a scriiturii dar si datorita unei teme asemanatoare, acea a fiintelor postumane elevate la statut de zeitati in ochii celor care au ramas la stadiul de banali sapiens.

   Povestea este simpla. Un grup de mercenari, sub comanda capitanului Isa, trebuie sa escorteze o caravana de negustori prin The Wildeeps, Adancurile Salbatice, un taram magic deosebit de periculos, accesibil doar pe Drum, o cale ce-l strabate si care este protejata prin vraji puternice de grozaviile Adancurilor. Aici Demane, vrajitorul si Isa, capitanul trupei trebuie sa infrunte o creatura nascuta din magie si necromantie, un tigru jukier. Totul pare destul de simplu dar lucrurile nu stau chiar asa. Caravana strabate un taram desertic care pare a fi Nordul Africii intr-un viitor indepartat in care oamenii simplii, sapiens cum ii numeste Demane la un moment dat, traiesc intr-o societate cu iz de Orient Mijlociu antic. Adancurile Salbatice sunt un perimetru in care zeii postumani au suprapus porti spre universuri straine, dechizand calea unor creaturi din alte lumi. Iar Demane si capitanul Isa sunt descendenti ai acelor postumani care nu au reusit sa faca tranzitia la Homo celestialis, forma umana de lumina necesara zborului la viteze mai mari decat lumina si care au fost lasati in urma atunci cand zeii au parasit pamantul si s-au ridicat la ceruri. Asa ca cei doi sunt semizei proveniti din enclave postumane si dotati cu puteri deosebite, specifice profilului fiecarei enclave: Deman este vindecator iar Isa este o fiinta creata pentru a aduce bucuria si frumosul in lume. Sau asa ar trebui, dar acesta din urma este nevoit sa-si nege natura pentru a se dedica violentei.

   Toate acestea ne sunt povestite in o suta si ceva de pagini. Kai Ahante Wilson reuseste in putine pagini sa creeze o lume palpabila si complexa cum alti autori nu reusesc in trei volume. Povestea este spusa din punctul de vedere al lui Demane, ale carui amintiri schiteaza ultimele ramasite ale unei lumi complexe, vestigiu al unei civilizatii ai carei creatori au atins statutul de zei. Perceptiile lui Demane asupra prezentului descriu lumea care a ramas in urma, o umanitate intoarsa la primele rudimente ale civilizatiei. Dincolo de camaraderia si apropierea dintre tovarasi sai de arme, un sentiment de alienare strabate intreaga nuvela, caci Demane incearca sa se adapteze unei societati din care nu face parte si pe care nu o intelege si unei specii careia nu-i apartine. Si ca sa-si demonstreze pe deplin capacitatea de a crea o poveste complexa intr-un text de dimensiuni modeste, Wilson strecoara printre randuri si o poveste de iubire stranie. Am o atitudine neutra fata de personajele gay in fantasy. Ma deranjeaza atunci cand sunt introduse doar din dorinta de „a fi altfel” asa cum este cazul in seria A Land fit for Heroes a lui Richard Morgan, care in rest este o serie exceptionala, dar o accept atunci cand este folosita pentru a sublinia un aspect anume al povestii. Asa este cazul in The Sorcerer of the Wildeeps unde iubirea profunda a lui Demane pentru capitanul Isa nu face decat sa scoata in evidenta sentimentul profund de neapartenenta la rasa umana a acestuia dar si caracterul plin de bunatate al uriasului vrajitor. Iubirea lui Demane este generata in primul rand de faptul ca Isa este singurul individ care este la fel ca el, un semizeu exilat intr-o lume de oameni banali astfel ca vrajitorul se simte iremediabil atras de singurul sau semen, cu atat mai mult cu cat din amintirile acestuia stim ca fostele sale relatii au fost cu femei. In plus acesta poate sa zareasca dincolo de duritatea afisata de Isa si il vede pe acesta asa cum este. O fiinta conceputa pentru arta, frumusete si placere. Atunci cand Isa vorbeste, Demane aude muzica. De aici reiese un alt motiv pentru care vrajitorul este iremediabil atras de capitan. Este vorba de o compasiune coplesitoare pentru o fiinta sensibila obligata sa se adapteze la o lume violenta, compasiune care zugraveste caracterul lui Demane dar care te duce cu gandul si la predestinare. Caci zeii nepasatori au scris in ADN-ul acestuia nevoia de ajuta, de a vindeca si de a alina durerea iar in acela al iubitului sau capacitatea de a se face dorit si adorat. Asa ca, sentimentul pe care il are cititorul este acela al inevitabilului si al predestinarii.

   Ma opresc aici, caci am invatat ca nu e nevoie de multe cuvinte pentru a exprima cea ce vrei. Si chiar daca nu pot sa introduc o multime de concepte in atat de putine randuri, asa cum face Kai Ashante Wilson, sper ca am reusit sa surprind esenta acestei nuvele exceptionale si sa va fac curiosi. The Sorcerer of the Wildeeps nu este o lectura usoara, reprezentand o provocare pentru cititor, dar rasplata este pe masura. Pentru mine Wilson a sarit direct de la statutul de necunoscut la acela de autor pe care il urmaresc cu mare atentie si de la care astept acel roman care sa devina un nou reper in genul fantasy. Sper sa nu ma insel.

Dezideriu Szabo