Hotul cuantic
de Hannu Rajaniemi
Am stat putin pe ganduri inainte de a posta aceasta recenzie pe blogul cititorului de fantasy deoarece Hotul cuantic este un roman science-fiction. Dar tinand cont ca dorinta carea anima acest blog este acea de a aduce un omagiu imaginatiei si creativitatii acelor autori care exploreaza lumi noi prin intermediul scrisului, nu pot sa nu laud in cateva randuri una dintre cele mai imaginative si uimitoare lecturi pe care le-am savurat in ultima vreme.
Inainte de fantasy, am fost un consumator de literatura sf, am citit cam tot ce a aparut in limba romana in acest gen si ma intorc cu placere la el de fiecare data cand gasesc un roman care-mi atrage atentia. Din pacate ultima mea incursiune in zona sf-ului a fost o mare dezamagire. Trecand dincolo de intriga aproape inexistenta si de agitatia lipsita de sens a personajelor, ce m-a frapat cel mai tare la romanul in cauza – nu o sa-i dau numele din respect pentru editura care l-a publicat – a fost totala lipsa de viziune a autorului. Publicat in 1992, romanul descrie evenimente care au loc intr-un ipotetic an 2048. Din pacate (sau ar trebui sa zic din fericire), prezentul nostru este mult mai interesant si mai science-fiction decat acel viitor apatic si ramas la nivel tehnologic de ani ’90 imaginat (???) de autor. Din fericire, Hotul cuantic mi-a redat speranta ca sf-ul poate sa fie uimitor caci Hannu Rajaniemi este un maestru al imaginatiei, reusind sa teasa din materia prima a pregatirii sale de fizician idei noi, ametitoare. Citind acest roman mi-am adus aminte de cuvintele lui Arthur C. Clarke: Orice tehnologie suficient de avansata nu poate fi deosebita de magie. Si intradevar, viitorul lui Rajaniemi este unul patruns de magie cuantica si populat de vrajitori postumani.
Nu vreau sa povestesc prea multe, sunt convins ca vor aparea recenzii mai bune pe pagini dedicate acestui gen literar, asa ca voi fi foarte scurt. Intr-un viitor postuman in care personalitatea umana poate fi stocata, uploadata, copiata si chiar piratata, Jean le Flambeur – un personaj rocambolesc, inspirat din antieroi populari francezi ca Arsen Lupin sau Bob le Flambeur – este un hot de geniu inchis intr-o inchisoare Dilema (sau cel putin personalitatea sa). Ajutat sa evadeze de catre Mielii, o agenta a Sobornostului, un colectiv de upload condus de o cabala de indivizi cu statut de zei care au fost candva, in lumea noastra mai umana, niste hakeri de bine, Jean primeste un nou corp (telecomanda pentru acesta ramane totusi la Mieli) la bordul navei constiente a acestuia. Dar libertatea vine cu un pret, asa ca hotul va trebui sa fure ceva special pentru Sobornost. Ce, ramane de vazut in urmatorul roman al seriei. Deocamdata le Flambeur trebuie sa-si recupereze memoria, ascunsa inainte de a fi prins pe undeva prin orasul martian Oubliette. Aici insa lucrurile devin complicate caci eroii nostri ajung sa fie implicati intr-o revolutie neasteptata. Cu toate ca pare o societate utopica, cu o democratie participativa care guverneaza prin Voce, vointa cetatenilor exprimata instantaneu datorita exomemoriei la care au acces, cu capacitatea fiecarui individ de a-si ajusta nivelul de intimitate prin intermediul gevulotului, un fel de firewall personal real si cu o economie ce are ca moneda timpul castigat de cetateni in timpul perioadelor petrecute muncind in folosul comunitatii, cu personalitatile gogol (copii ale personalitatii) stocate in homunculi creati pentru diferitele munci necesare pentru buna functionare a orasului, Oubliette a cazut prada celui mai vechi pericol al libertatii: obsesia unor indivizi pentru putere. Si atunci cand istoria poate fi manipulata virtual iar personalitatea modificata atunci cand intra in sistem pentru a fi transferata in Tacuti, cei oprimati nici macar nu stiu ca si-au pierdut libertatea.
Si in tot acest univers flamboaiant, ii mai avem si pe Tzzadiki, o mana de justitiari mascati care reprezinta legea in Oubliette, un student la arhitectura care in timpul liber este un detectiv de geniu, o comunitate zoku, dusmani ai Sobornostului exilati pe Marte si care traiesc in cea mai mare parte intr-un univers virtual numit Taramul (zoku par a proveni din comunitatile actuale de gameri!), pirati gogol care pirateaza personalitatile celor inselati creand gogoli ce vor anima creaturile zeilor Sobornostului si multe altele.
Daca ar trebui sa compar Hotul cuantic cu alt roman sf, primul care-mi vine in minte este Ilion al lui Dan Simmons. Am fost la fel de uimit de amandoua. Doar ca, romanul lui Hannu Rajaniemi aduce mai multe (nu credeam ca se poate) idei naucitoare decat acesta. In plus Rajaniemi da o savoare aparte romanului sau, cu arome de provenienta frantuzeasca si ruseasca care creaza o atmosfera „haute couture” ce se imbina in mod ametitor cu explozia de high tech si tehnologie cuantica. Lectura este greoiae la inceput, caci Rajaniemi nu face nici o concesie cititorului si-i serveste toate ideile sale ametitoare fara nici o explicatie. Dar pe masura ce ajungi sa intri in atmosfera exotica a romanului si sa-i intelegi (partial) elementele si legile care-l guverneaza, rezultatul este unul fascinant si lectura una de neuitat.
In aceasi serie:
Pagina cititorului de fantasy 