Three Parts Dead de Max Gladstone

Three Parts Dead
Three Parts Dead(Trei patrimi mort)
de Max Gladstone

Este uimitor cum apare cate un autor de nicaieri, intra tropa-tropa in universul tau imaginar si-l umple de wooow-uri si de waaaw-uri. Se pare ca hotararea mea de a citi romanele care apareau pe majoritatea topurilor fantasy din 2014, ocolind autorii pe care deja ii stiam, a dat din nou roade, chiar daca a fost nevoie de un impuls mai serios de data aceasta. Caci desi romanul Full Fathom Five al lui Max Gladstone aparea in mai toate topurile demne de luat in considerare, faptul ca acesta era al treilea roman dintr-o serie despre care nu stiam nimic, m-a tinut deoparte. Dar „sapand” recent pe Goodreads m-am lovit din nou de Max Gladstone si am intrat din curiozitate sa vad ce zice lumea despre primul roman al serie Craft si anume Three Parts Dead. Prima recenzie a romanului era scrisa de Patrick Rothfuss (da, acel Patrick Rothfuss!) care-l cota cu cinci stele din cinci si-i aducea laude nemaipomenite. Si cand parintele lui Kvothe iti recomanda o carte cu atata tarie, nu ai ce face, pui mana pe ea si o citesti. Asa ca am pus mana pe carte si dupa primele cincizeci de pagini am stiut ca nu o sa mai pot opri pana nu voi termina si al treilea roman al seriei.
Citesc fantasy deoarece sunt fascinat de nemarginirea imaginatiei umane. Si cand vine vorba de imaginatie, Max Gladstone este un guru absolut. Cred ca nu am mai fost asa de placut „dat pe spate” de la Statia Pierzaniei a lui Mieville incoace si asta spune mult despre Three Parts Dead. Este greu sa descrii in cateva cuvinte universul in care se desfasoara actiunea romanelor din seria Craft, caci Gladstone „rescrie” lumea din temelii si o face in toate aspectele ei: religie, finante, sistem legal, etc. Sa incepem cu istoria. Zeii au aparut in lume odata cu primii oameni si au fost alaturi de acestia de pe vremea cand bantuia savanele sau vanau mamuti. Si la un moment dat zeii s-au gandit ca ar fi reciproc avantajos sa faca pact cu triburile pe care le urmau. In schimbul veneratiei, zeii aveau sa le ofere oamenilor miracole si alte binecuvantari specifice, cu un mic profit inclus, bineinteles. Caci in lumea lui Gladstone, parti din sufletul oamenilor, zeilor sau a altor entitati pot fi transferate si folosite ca moneda de schimb, conferind un plus de putere celui care primeste plata. Si asa se naste Economia Sacra si Teologia Aplicata. Triburile evolueaza in natiuni si in orase puternice si zeii cresc odata cu supusii lor si vreme de milenii acumuleaza putere. Pana cand un filozof isi pune intrebarea: Oare oamenii nu pot sa foloseasca ei insisi puterea divina si sa-si creeze propriile miracole, fara sa mai ceara gratia zeilor? Si deoarece la Gladstone religia este economie si tehnologie si puterea divina este tangibila si manipulabila, aceasta intrebare da nastere unei noi stiinte, numita Craft sau Mestesug. Mesteriii, magii care se folosesc de lumina stelelor si a lunii si manipuleaza substanta intunericului, devin noua putere in lume, pana intr-acolo incat ii provoaca pe zei la razboi si starnesc Razboaiele Zeilor, un conflict devastator si de durata care va duce la moartea a numerosi zei si oameni. Razboiul ia sfarsit atunci cand Regii fara de Moarte, cei mai puternici dintre Mesteri isi dau seama ca sunt pe cale sa distruga lumea. O pace fragila se instaureaza si lumea se imparte in doua: Lumea Veche a oraselor ce beneficiaza de binecuvantarea zeilor supravietuitori si Lumea Noua, fara de zei, dominata de Regii fara de Moarte sau de corporatii de Mesteri.
La patruzeci de ani dupa razboi, orasul Alt Coulumb prospera sub domnia benevolenta a zeului focului, Kos Cel Vesnic Arzator si a biserici sale. Tanarul Tehnician Novice Abelard este de serviciu in Sanctumul bisericii zeului sau Kos, atunci cand acesta moare. Acest fapt il va plasa in mijlocul anchetei legale care se va deschide pentru determinarea responsabilitatilor in cazul decesului zeului. Caci mai mult decat orice, un zeu este definit de suma contractelor, a legamintelor si a pactelor semnate de el sau in numele lui, de biserica sa. Si daca locuitorilor din Alt Coulumb, Kos le tinea in functiune motoarele taumaturgice ce alimentau orasul cu energie in schimbul veneratiei acestora, contractele externe sunt mai complicate si beneficiarii lor acuza Biserica lui Kos ca l-a ucis prin neglijenta, externalizand prea mult din puterea zeului in contracte paguboase. Iar daca justitia le va da dreptate acestia se vor putea infrunta din puterea imensa ce ramane in cadavrul unui zeu in descompunere.
Tara Abernathy este o tanara absolventa a Scolilor Ascunse, cel mai prestigios colegiu de Mestesug si proaspata stagiara la firma de avocatura si necromantie Kelethras, Albrecht si Ao. Prima ei insarcinare este acea de a-l reinvia pe zeul Kos si de a reprezenta legal Biserica acestuia, sub stricta supraveghere a sefei ei, puternica Mestereasa Elayne Kevarian.
Cat este o drogata, dependenta de extazul provocat de muscatura vampirilor. Dar asta doar in timpul liber caci in timpul serviciului ea este posedata de zeita artificiala Justitie, la fel ca si restul Costumelor Negre, politistii invincibili ai orasului.
Capitanul Raz Pelham este un navigator dubios, care se ocupa de negot, contrabanda si piraterie. In plus este si vampir. Cu toate astea se pare ca ultimul sau client i-a afectat prin contract memoria, asa ca vampirul nu-si va da seama cu usurinta cat de adanc este implicat in masinatiunile care au dus la moartea zeului Kos.
Alaturi de aceste personaje, Tara va incepe sa ancheteze moartea lui Kos si a judecatorului Cabot – caci cele doua cazuri sunt in mod cert legate – si va descoperi ca, pe langa piratii lui Pelham, un Concern fantoma cu capital format din puterea zeului focului si un misterios novice in tehnicile Mestesugului, in hatisurile intortocheate ale acestui caz sunt implicati si garguii renegati ai orasului Alt Coulumb, fosti Gardieni ai zeitei Seril, iubita lui Kos, ucisa in timpul Razboaielor Zeilor. Tanara Mestereasa va trebui sa-l infrunte in tribunal pe avocatul tertilor, puternicul Profesor Mester Alexander Denovo si in lumea lui Gladstone, o confruntare in fata curtii este o adevarata batalie magica asa ca aceasta scena este de o intensitate extraordinara. Pe masura ce ancheta evolueaza, Tara si Abelard vor starni un adevarat cuib de viespi si naratiunea devine un tavalug de actiune si adrenalina.
Este greu sa definesti fictiunea lui Max Gladstone caci proza acestuia eludeaza clasificarile conventionale. Ce este clar, este faptul ca autorul combina pentru prima data thrilerul legal cu genul fantasy. Si daca pana acum cavalerii erau cei care salvau lumile fanteziei de inamicii intunecati, acum este randul avocatilor sa fie eroii actiunii. Si credeti-ma, Gleastone reuseste sa stapaneasca cu maiestrie acest hibrid literar nemaivazut. Personajele sunt uimitoare, de la tanara avocata de culoare, obsedata de frica esecului si a unei vieti banale, la preot novice, devotat zeului sau, care fumeaza tigara de la tigara, doar sa fie in contact permanent cu focul care este esenta acestuia. Iar atunci cand vine vorba de nemesisul romanului, acesta l-ar putea face pe Imparatul Palpatine sa roseasca de invidie. Proza este alerta, dar autorul reuseste cumva, ca in toiul actiunii rapide, tipice unui thriler plin de suspans, sa si descrie lumea fabuloasa si deosebit de complexa pe care acesta a imaginat-o.
Exista voci care eticheteaza seria Craft ca fiind urban fantasy, dar acest lucru mi se pare deosebit de simplist. Eu cred ca aceasta serie face parte dintr-un curent nou, un curent care se defineste pe masura ce se dezvolta. Este un fantasy modern care doar cu greu mai poate fi pus in aceasi „oala” cu clonele tolkiene epice. Dar in primul rand aceasta serie este dovada ca ceva minunat se intampla cu acest gen literar. Este dovada vie ca, autori noi, plini de forta proaspata sunt gata sa extinda limitele imaginarului pana intr-acolo incat sa ne aducem din nou aminte ca imaginatia nu are limite.

In aceasi serie:

18744776               16148208               23168830

Two Serpents Rise        Full Fathom Five             Last First Snow (in curs de aparitie)
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Three Parts Dead de Max Gladstone

  1. Pingback: Săptămîna SF&F: 15 – 21 martie 2015 | Galileo Online

  2. Pingback: Two Serpents Rise de Max Gladstone | Pagina cititorului de fantasy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s