The Desert Spear de Peter V. Brett

The Desert Spear

(Sulita desertului)

de Peter V. Brett

Am deschis paginile acestiu roman cu o oarecare strangere de inima. Citisem mai multe recenzii care criticau al doilea roman al seriei Demon, invocand diverse motive. Mi-a placut foarte mult Omul pictat si nu vroiam sa fiu dezamagit de Brett, dinpotriva imi doream sa continui calatoria placuta pe care o incepusem odata cu prima sa carte. M-am linistit insa repede caci nu am descoperit nimic care sa-mi strice impresia initiala. Faptul ca am citit cele doua romane fara a face pauza intre ele, imi intareste aceasta opinie, caci nu am simtit nici o rupere de ritm sau o scadere a calitatii intre cele doua.

O sa incerc sa nu „dau din casa” prea mult, tinand cont ca cei care au citit Omul pictat in varianta editurii Nemira, mai mult ca sigur asteapta cu sufletul la gura continuarea. Voi aduce doar cateva argumente in favoarea acestui roman. Principalul argument contra a fost numarul mare de pagini alocat la inceputul cartii personajului Ahman Jardir. Intradevar, primele 200 de pagini ii sunt dedicate acestui personaj, descriind evolutia acestuia, pana in momentul evenimentelor descrise in primul roman. Dar oricine putea sa prevada ca Jardir va juca un rol extrem de important pe viitor si, tinand cont de grija cu care Brett isi dezvolta personajele, era de asteptat ca acesta sa se intoarca in timp pentru a cladi cu grija personalitatea liderului krasian. Ceea ce i se poate reprosa autorului este faptul ca nu a alternat aceste capitole cu cele care reiau evenimentele de acolo de unde le-a lasat primul roman. In rest, aceasta prima parte dedicata lui Jardir ne ofera o imagine detaliata asupra societatii krasiene dar si o perspectiva diferita asupra unor evenimente din primul roman, explicand intr-o oarecare masura motivatiile din spatele unor decizii ale acestui personaj. I s-a mai reprosat lui Brett ca la construirea societatii krasiene s-a inspirat prea mult din lumea islamica. Este adevarat, dar atunci la fel i s-ar putea reprosa si lui George R.R. Martin ca s-a inspirat din evul mediu britanic in construirea civilizatiei din Vesteros. In plus, Krasia, cu toate ca se inspira din lumea islamica medievala, este mult mai mult decat o imitatie a acesteia.

In rest, lumea merge mai departe, Arlen devine tot mai bun in cea ce face si toti soptesc in jurul sau un singur cuvant: Izbavitorul, cel ce este profetit ca va veni si va uni umanitatea pentru a-i alunga pe demonii noptii, chiar daca acesta respinge cu vehementa acest titlu. Pe de alta parte, Jardir se autoproclama Izbavitorul si e determinat sa implineasca profetia, chiar daca trebuie sa o faca cu forta. Leesha este hotarata sa recurga la orice mijloace pentru a profita de perspectivele deschise de victoria de la Cutter’s Hollow iar Rojer devine tot mai bun in magia lautei si incearca sa ii initieze si pe altii in talentul sau deosebit. In plus Brett revine la unul dintre personajele secundare ale primului roman, Reena, a carei evolutie este deosebit de emotionanta. Un alt aspect care creste miza seriei este aparitia demonilor mintii, demoni constienti, capabili sa controleze bestiile lipsite de minte de pana acum, cea ce va reprezenta o provocare considerabila pentru eroii nostri. Cu toate acestea, pe masura ce tot mai multi oameni devin constienti ca pot sa stea drepti in noapte si sa lupte cu ororile venite din Miez, o intrebare isi cauta raspunsul: Oare dintre toti demonii care bantuie, este vre-unul mai rau decat ambitia nemasurata a omului?

Nu vreau sa spun ca Brett scrie fara cusur, caci mai are si el „alunecarile sale”, dar per total, cand tragi linie, suma calitatilor este mult mai mare. Pe langa intriga care ramane de nota zece, pe langa peronajele pe care continui sa le indragesti, lumea imaginata de autor se dezvolta, castiga noi dimensiuni pe masura ce noi personaje si idei sunt introduse in scena. Si dincolo de criticile aduse, ciclul Demon ramane una dintre cele mai palpitante lecturi de care am avut parte in ultima vreme.

In aceasi serie: