Magicienii
de Lev Grossman
Am intors ultima pagina a romanului Magicienii stiind ca am terminat una din cele mai bune carti pe care le-am citit in ultima vreme si trebuie sa recunosc ca nu am dus lipsa de lecturi bune. Faptul ca bestfantasybooks.com, unul dintre cele mai bune bloguri de literatura fantasy, a listat Magician’s Land, al treilea si ultimul roman al seriei, aparut anul trecut, ca fiind cel mai bun roman fantasy al anului 2014 imi intareste convingerea ca Grossman ne-a daruit una dintre cele mai memorabile serii ale genului.
Romanul a fost asemuit adesea cu seria Harry Potter si cu Narnia dar aceasta asemuire mi se pare una superficiala, bazata doar pe forma si netinand cont de esenta. Intradevar, protagonistul Quentin Coldwater este admis la un colegiu secret si exclusivist de magie, unde merge si studiaza tainele stintelor oculte despre a caror realitate nu credea pana in acel moment. Colegiul Brakebills e ascuns de ochii muritorilor de rand, profesorii sunt excentrici si distrati, exista un labirint vegetal in curtea scolii si chiar un teren pentru un joc ce implica magia – nu, nu e vajhat, desi Quentin intreaba de maturi prima data cand este initiat in joc. Va suna cunoscut? Ei bine, stati linistiti, nu e o filiala a Hoggwhart-ului. La fel cum Fillory, taramul magic din romanele copilariei lui Quentin care se dovedeste a fi real, nu este un district din Narnia, cu toate ca povestea vorbeste de niste frati orfani care ajung acolo atunci cand taramul are nevoie de ei, aici traiesc satiri si centauri, iepuri vorbitori si copaci umblatori. Este doar Grosssman care se foloseste de arhetipuri ale fantasy-ului pe care le rastalmaceste pentru a raspunde la o intrebare: ce s-ar intampla daca in locul adolescentului cuminte din operele mai sus mentionate, ai pune un personaj din lumea reala in peisajul magiei. Caci Quentin Coldwater este adolescentul inteligent, blazat si nemultumit de tot ce i se ofera, este un personaj desprins din lumea buna a New Yorkului, un tanar egocentric si rasfatat, crescut intr-o familie din varful clasei de mijloc americane. Adica o persoana reala. Si toti cei ce populeaza Colegiul de Magie Brakebills, atat studenti cat si profesori, sunt la fel.
In aceste conditii, viata la Brakebills este puternic impregnata cu toate ingredientele picante ale campusurilor universitare de elita: alcool, sex si tensiuni sexuale, orgolii si frustrari. Iar in momentul in care adaugi magia la toate acestea, rezultatul este unul exploziv. In aceasta atmosfera, Quentin este in sfarsit fericit, multumit ca face parte dintr-o elita care-l plaseaza mult deasupra omului obisnuit. Este special. Dar fericirea obtinuta din exterior nu dureaza si nici macar magia si puterea s-a nu mai sunt suficiente pentru ascunde un suflet gol si egoist, asa ca dupa absolvire Quentin si cercul sau de prieteni isi innabusa depresiile intr-un dolce far niente condimentat cu alcool, droguri, sex si petreceri monumentale. Pana cand nici acestea nu ami sunt suficiente. O noua raza de lumina apare atunci cand se dovedeste ca Fillory, tinutul din romanele copilariei protagonistilor este real si ca acestia pot ajunge acolo. Asa ca aceasta „fratie a inelului” depresiva si alcolizata porneste spre Fillory, acolo unde in mod sigur se poate gasi fericirea eterna. Dar sa nu uitam ca e Grossman cel care spune povestea si calatoria lui Quentin si a amicilor sai se dovedeste mai intunecata si mai periculoasa decat si-au imaginat.
Acesta este Harry Potter cu depresie clinica si Alice intr-o Tara a Minunilor care a luat-o pe aratura. Este un roman profund si dur care analizeaza la rece cele mai ascunse meandre ale firii umane, acele aspecte pe care nu vrem sa le vedem in interiorul nostru, dar care stau acolo si pandesc. Lev Grossman ia aspecte din romane fantastice pentru copii, le scutura de inocenta si le plaseaza in lumea adultilor, cu problemele caracteristice acestei lumi. Faptul ca romanul a fost de multe ori catalogat ca Young Adult Fantasy mi se pare eronat. Magicienii este un roman matur si in mod sigur este mai mult decat fantasy.
Faptul ca Lev Grossman stapaneste cu maiestrie penelul cu care scrie si ca are capacitatea de a crea personaje reale, cu probleme reale, incercand sa caute un scop intr-o lume care si-a pierdut sensul, creste exponential valoarea acestui roman care va satisface in mod sigur asteptarile chiar si celor mai pretentiosi dintre cititori. Cat despre mine, sper din tot sufletul ca Editura Nemira sa vina cat mai repede cu urmatorul roman al seriei, pana cand nu voi ceda ispitei de a trece la varianta in engleza.
In aceasi serie:
Pagina cititorului de fantasy 